Candidații la funcțiile de director vor avea și sesiune specială a probei scrise – GdS
Ministerul Educației a anunțat că va organiza o sesiune specială a probei scrise pentru candidații confirmați cu COVID 19 și care nu pot participa la evaluarea scisă din 15 octombrie, din cadrul concursului pentru directori.
Pentru a putea fi reprogramați pentru susținerea probei scrise din cadrul concursului național pentru funcțiile de director, candidații trebuie să transmită comisiei județene decizia de carantinare prin care arată că nu pot participa la examenului de vineri, 15 octombrie. Următoarea probă scrisă va fi 28 octombrie.
”Având în vedere identificarea unor situații de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul candidaților, Ministerul Educației va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise la care vor avea acces doar candidații care transmit comisiei județene până joi, 14 octombrie 2021, ora 1630, o solicitare însoțită de raportul medical/decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceștia sunt plasați în izolare/carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data și ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială”, se arată în informmarea Ministerului Educației.
Solicitarea a de a organiza o sesiune specială a venit din partea Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” ca urmare a notificărilor primite de la filialele sindicale din fiecare județ.
60% din proba scrisă va viza capacitățile cognitive
În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacitățile cognitive și de leadership, circa 20% competențele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.
În Dolj, la concursul pentru funcțiile de directori din școli și grădinițe sunt așteptați 378 de candidați. Sunt vacante 191 de funcții de director și 66 de funcții de director adjunct.
» Aflați mai multe informații aici.