Camera Deputaților și Senatul au votat eliminarea pensiilor speciale la parlamentari

Parlamentarii au acordat 382 de voturi pentru adoptarea proiectului de abrogare a pensiilor speciale, într-o ședință comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Potrivit Agerpres, la vot a-au înregistrat 382 voturi “pentru” şi 3 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI, care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.

În timpul dezbaterilor, senatoarea Diana Şoşoacă a protestat cu un fluier.

Legea a fost depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității.