Câinii nu îți pot recunoaște fața, dar te consideră prieten din alte motive

Dacă ai un câine, mai mult ca sigur îți pot veni în minte trăsăturile pe care le îndrăgești cel mai mult la el, fie că vorbim de urechiușile ascuțite, ochii blânzi sau nasul umed.

Însă câinele tău nu te poate recunoaște după trăsăturile feței, căci, în ciuda faptului că au dezvoltat expresii faciale care te conving să le faci orice poftă, cercetătorii au descoperit că, spre deosebire de oameni, câinii nu au regiuni cerebrale care răspund în mod specific fețelor.

“Este uimitor că se descurcă atât de bine când vine vorba de citirea emoțiilor care se identifică de pe fețe, în ciuda faptului că par să nu aibă un creier conceput pentru a se concentra asupra lor”, a spus dr. Attila Andics, coautor al studiului de la Universitatea Eötvös Loránd, Ungaria.

Studiul a remarcat diferențele de funcționare a creierului câinilor

Andics și colegii săi au scanat creierul a 20 de câini de familie, inclusiv labradori și border collie, împreună cu creierul a 30 de oameni.

Fiecărui participant, om sau animal, i s-au arătat șase secvențe de 48 de videoclipuri, care conțineau fie partea din față, fie partea din spate a capului unui om sau câine.

Echipa a descoperit că anumite regiuni ale creierului câinilor au prezentat o activitate diferită în funcție de speciile prezentate, cu un răspuns mai mare la videoclipurile care conțineau imagini cu câini.

În mod curios, nu a existat nicio diferență în nicio regiune atunci când câinilor li s-a arătat o față de om sau de câine în comparație cu părțile din spate.

În schimb, regiunile creierului uman au prezentat o activitate diferită în funcție de imaginea prezentată: partea frontală sau spatele capului, în general, fețele generând un răspuns mai puternic.

Un mic subset al acestor regiuni a arătat, de asemenea, o diferență între specii, prezentând în general un răspuns mai puternic la oameni.

De unde aceste diferențe?

Andics a afirmat că analiza ulterioară a arătat că creierul câinilor era concentrat în primul rând asupra faptului că animalul se uita la un câine sau la un om, în timp ce creierul uman se concentra în principal asupra faptului că există o față.

Rezultatele sugerează că, atunci când vine vorba de comunicare, câinii nu se bazează puternic pe fețe, dar asta nu înseamnă că ignoră complet acest factor.

Mai degrabă, creierul câinelui nu a fost conceput pentru a se concentra în mod specific pe fețe, lucru care ar putea fi legat de faptul că animalele iau multe indicii din mișcări ale corpului.

“Sistemul de detectare a feței prezent la câini pur și simplu spune că “este un câine sau un om” și nu prea îi pasă de fețe”, a explicat prof. Sophie Scott, directorul Institutului pentru Neuroștiințe Cognitive de la University College London.

De aceea, concluziile studiului sugerează că prietenii noștri canini se bazează mai puțin pe fețe decât pe alte informații ca să ne recunoască. Unul dintre principalele moduri în care câinii știu cine sunt prietenii lor și cum trebuie să interacționeze cu o persoană este mirosul.