BURSELE ROMÂNI PENTRU ROMÂNI: Asociația Calea Neamului ne invită să punem mână de la mână pentru a-i ajuta pe elevii români să învețe carte în județele acaparate de UDMR

Patriotul dr. Mihai Târnoveanu a dat startul unei strângeri de fonduri pentru acordarea de burse elevilor români silitori dar lipsiți de resurse din județele unde UDMR a obținut victorii la alegerile locale. BURSELE ROMÂNI PENTRU ROMÂNI sunt gândite ca o contrapondere la fondurile pompate de Ungaria pentru a-i stimula pe copii să aleagă învățământul în limba maghiară.

Cei care doresc să își exprime solidaritatea pentru elevii români din zonele aflate în proces de maghiarizare sunt rugați să facă o donație în contul deschis de Asociația „Calea Neamului” pentru acest scop. Din bănuții adunați, se va acorda o bursă trimestrială de 500 de lei câte unui elev deosebit al unei școli românești. Nu este mult, dar este un prim pas pentru a-i face pe românii din zonele puternic influențate de Ungaria să se simtă mai puțin abandonați în România noastră.

„Să fii român este de cele mai multe ori greu, dar întotdeauna atât de frumos! 

În Ziua Acoperământului Maicii Domnului, începem cel mai greu si îndrăzneț proiect de până acum, Calea Neamului, Grai Străbun, Buletin de Carei. 

BURSELE ROMÂNI PENTRU ROMÂNI: un program destinat elevilor din unitățile de învățământ cu predare în limba română din Covasna, Harghita, Mureș, Bacău (zona Ghimeș-Făget) și Satu Mare. Dăruim 500 de lei trimestrial, pentru fiecare copil înscris în proiect, criteriile fiind rezultatele bune la învățătură și o situație materială deficitară, aceștia fiind recomandați de profesorii sau directorii unităților de învățământ. Fondurile se vor strânge în contul Asociației Calea Neamului, deschis special pentru acest scop:

RO77BRDE080SV91101760800.

La sfârșitul fiecărei săptămâni va fi publicat un extras de cont pentru o transparență totală. Cine doreste să rămână anonim, din diverse motive, mă anunță pe mesaj privat și se acoperă numele lui. În funcție de câți bani se strâng, vom acorda aceste burse unui număr cât mai mare de copii. 

Demersul nostru începe într-un context acut, rezultat în urma alegerilor locale, prin care UDMR, expresia politicii guvernului de la Budapesta în România, acoperă administrativ, într-o ofensivă nemaivăzută în ultimii 30 de ani, o arie imensă din Transilvania și nu numai. Cauzele sunt multiple, politica falimentară a partidelor din România și ofensiva financiară a Ungariei în aria ei de interes, mare parte din ea axându-se pe învățământul în limba maghiară. S-au alocat zeci de milioane de euro în acest sens, atât pentru instruirea cadrelor didactice, cât mai ales pentru alocarea de burse de studiu elevilor înscriși în școlile sau secțiile cu predare în limba maghiară. Extrem de multe familii mixte au ales astfel pentru copiii lor varianta maghiară de educație, inducându-se în același timp în rândul majorității românilor din ariile vizate sentimentul abandonului din partea statului român, care nu a luat niciun fel de măsuri compensatorii în acest sens. De aici și abandonul prezenței la vot, deziluzia, pierderea încrederii în stat, implicit în partidele care doar vorbesc și nu fac nimic, ba mai mult, au făcut de-a lungul timpului alianțe locale, parlamentare sau guvernamentale cu UDMR,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro