Bugetul pe 2022 a fost votat în Parlament

Proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022 au fost adoptate astăzi în plenul Parlamentului. Proiectul legii bugetului de stat a primit 294 voturi pentru şi 120 împotrivă.Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat a avut 291 voturi pentru şi 119 împotrivă.Cele două proiecte de lege vor fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. Pe de altă parte, vicepreședintele USR Dan Barna a anunțat că va ataca legea bugetului de stat la Curtea Constituțională.„Este un buget care a aprobat amendamentele extremiştilor şi care nu a aprobat un singur amendament de la USR. USR este în momentul de faţă singura opoziţie democratică din România. Vom ataca acest buget la CCR pentru că este un buget care discriminează românii şi susţine doar acea majoritate care a votat PSD sau PNL”, a spus Barna în plenul reunit al Parlamentului, potrivit Agerpres.Miercuri, Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au aprobat proiectul Legii bugetului de stat şi pe cel al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. Ulterior, parlamentarii au dezbătut pe articole, în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, bugetul pe anul viitor.Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul viitor au fost aprobate luni de Guvern, iar luni seara au ajuns la Parlament.Comisiile de buget-finanţe au finalizat, miercuri, rapoartele la cele două proiecte, după dezbateri de aproximativ 15 ore, pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri. Au fost acceptate câteva amendamente faţă de forma iniţială a proiectului bugetului de stat, printre altele şi majorarea bugetului Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.În plenul Parlamentului, prim-ministrul Nicolae Ciucă declara că bugetul pentru 2022 este unul responsabil, echilibrat şi realist.„Avem în faţă un buget echilibrat, responsabil şi realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanţare şi să consolideze economia pe termen mediu şi lung, valorificând resursele financiare oferite de Uniunea Europeană.

 » Aflați mai multe informații aici.