Bruxelles: Certificatul de vaccinare, prelungit ULTIMA ORĂ

Comisia Europeană a propus, joi, prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a regulamentului privind certificatul digital COVID al UE.

Prelungirea regulamentului va asigura faptul că cetățenii pot continua să utilizeze certificatul digital COVID atunci când călătoresc în UE, unde statele membre mențin anumite măsuri de sănătate publică.

CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks – lider de piață pe mai multe segmente

Utilizarea la nivel național a certificatelor digitale COVID rămâne la latitudinea statelor membre.

Legislația UE privind certificatul digital COVID al UE nu prescrie și nici nu interzice utilizarea internă a certificatului digital COVID al UE (de exemplu, pentru accesul la evenimente sau restaurante), precizează Comisia.

Pe lângă prelungirea regulamentului privind certificatul digital COVID al UE până în iunie 2023, Comisia a propus și o serie de modificări limitate, printre care includerea testelor antigen de laborator de înaltă calitate printre tipurile de teste pentru care se poate elibera un certificat de testare.

CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe România

O altă modificare vizează asigurarea că certificatele de vaccinare conțin numărul total corect de doze administrate în orice stat membru și nu doar în statul membru care emite certificatul.

Totodată, certificatele vor putea fi eliberate și persoanelor care participă la studii clinice pentru vaccinuri împotriva COVID-19.

“Certificatul digital COVID al UE eliberat participanților la studii clinice poate fi apoi acceptat de alte state membre. Această măsură are ca scop încurajarea dezvoltării și studierii continue a vaccinurilor împotriva COVID-19”, arată Comisia.

Propunerile Comisiei trebuie aprobate de Parlamentul European și de Consiliul UE.

 » Aflați mai multe informații aici.