BREAKING SURSE Secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General investighează procedura de repartizare aleatorie a dosarului în care premierul Nicolae Ciucă a obținut anularea sesizărilor din teza sa de doctorat

Parchetul General are în lucru un dosar în care este cercetat modul în care, în luna aprilie, la Curtea de Apel București, a avut loc repartizarea aleatorie a dosarului 2826/2/2022,conform mai multor surse judiciare. În acest dosar, premierul Nicolae Ciucă a obținut din partea judecătorului Marius Iosif o sentință prin care au fost anulate cele trei sesizări depuse, în luna ianuarie, pentru verificarea suspiciunilor de plagiat din teza sa de doctorat susținută în 2003, la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”.

Într-un răspuns dat jurnaliștilor de la G4Media.ro referitor la stadiul acestui dosar, Biroul de Informare și Relații Publice din Parchetul General a transmis faptul că ”având în vedere art. 285 alin. 2 din Codul de procedură penală care statuează caracterul nepublic al procedurii în cursul urmăririi penale, precum și prevederile art. 28 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019, informațiile solicitate nu pot face obiectul comunicării.”

Aceeași sursă a declarat că procuror de caz este Mihaiela Iorga Moraru, magistrat care a dobândit notorietate în spațiul public în 2017, când activa în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) şi a avut un conflict cu şefa ei, Laura Codruţa Kovesi. În 2018, DNA a trimis-o în judecată pe Mihaiela Iorga Moraru pentru favorizarea făptuitorului şi fals, fiind acuzată că a desfăşurat activităţi de anchetă în afara cadrului legal. Peste câteva luni, Înalta Curte a anulat rechizitoriul DNA.

Ulterior, procuroarea a fost detașată în cadrul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, structură desființată la începutul acestui an. În martie 2022, Consiliul Superior al Magitraturii a detașat-o din nou pe Iorga Moraru, la Parchetul General, în Secția de urmărire penală și criminalistică, având competențe pentru urmărirea penală a magistraților. Secția de urmărire penală și criminalistică a preluat parte din activitatea fostei Secții de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

O plângere penală având ca obiect aceeași repartizare aleatorie fost depusă, luna trecută, de către ONG-ul Declic, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. ”Plângerea penală înregistrată la parchet vizează infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice, după ce în presă a apărut informația că s-ar fi intervenit în repartizarea aleatorie a dosarului la Curtea de Apel București, ca să ajungă la un «judecător dedicat»”, au menționat cei de la Declic într-un comunicat remis presei cu acea ocazie.

În luna iunie, presa a dezvăluit faptul că există indicii puternice care arată că procedura de repartizare aleatorie a dosarului în care premierul Ciucă solicita anularea sesizărilor de plagiat a fost viciată. Dosarul a ajuns pe masa judecătorului Marius Iosif, care a admis cererea lui Ciucă, iar, după mai puțin de o lună și jumătate, s-a pensionat. În perioada 2007-2008, Iosif a fost numit de PNL, partidul condus în prezent de Ciucă, în înalte funcții guvernamentale.

Modul în care a fost repartizat dosarul 2826/2/2022 a făcut și obiectul unei sesizări pe care 14 ONG-uri, în frunte cu Centrul pentru Resurse Juridice, au depus-o la Inspecția Judiciară – structură abilitată să cerceteze abaterile disciplinare ale magistraților. Această instituție a clasat sesizarea, dar Centrul a depus contestație.

De asemenea, Curtea de Apel București a informat că efectuează o anchetă internă pe această speță, rezultatul nefiind comunicat public până în acest moment, deși au trecut peste două luni de la începerea verificărilor interne.