BREAKING Afacerile din România ale lui Hunter Biden, în centrul acuzațiilor aduse de justiția americană. Procurorii din SUA susțin că fiul președintelui Biden a luat bani de la afaceristul Puiu Popoviciu pentru a-l ajuta să scape de acuzațiile de corupție

Hunter Biden, fiul președintelui american Joe Biden, a fost pus sub acuzare joi pentru nouă acuzații de evaziune fiscală. Una dintre acuzații se referă și la afacerile din România ale lui Biden Jr, potrivit ziarului american Wall Street Journal. Actul procurorilor face referire la un acord între Hunter Biden și omul de afaceri român desemnat prin inițialele G.P. – cel mai probabil Gabriel Popoviciu.

”În toamna anului 2015, pârâtul (Hunter Biden – n.red.) a încheiat un acord verbal cu Asociatul de afaceri 1 pentru a ajuta un om de afaceri român, G.P., să conteste acuzațiile de dare de mită cu care se confrunta în țara sa de origine. G.P. a plătit o entitate asociată cu Asociatul de afaceri 1, prin intermediul afacerii românești a lui G.P. Între noiembrie 2015 și mai 2017, entitatea Asociatului de afaceri 1 a primit aproximativ 3.101.258 de dolari, sumă care a fost împărțită aproximativ în trei părți între Pârât, Asociatul de afaceri 1 și Asociatul de afaceri 2”, se arată în actul oficial de acuzare al procurorilor americani, publicat the The New York Times.

Acuzațiile procurorilor vin după ce Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanților din SUA a dezvăluit în luna mai că peste un milion de dolari a fost transferat de la un om de afaceri român corupt către familia Biden, potrivit unei relatări The New York Post de la acel moment.

„În timp ce vicepreședintele Biden dădea lecții României despre anticorupție, în realitate el a fost un panou publicitar ambulant pentru ca fiul său și familia sa să strângă bani”, a declarat în 9 mai președintele comisiei, republicanul James Comer, în cadrul unei conferințe de presă.

Comisia Camerei a prezentat documente bancare pentru a descrie modul în care 3 milioane de dolari ar fi fost transferate de la Bladon Enterprises Limited a lui Gabriel Popoviciu la Robinson Walker LLC – controlată de partenerul de afaceri al lui Hunter, Rob Walker – între noiembrie 2015 și mai 2017. Din cele 3 milioane de dolari, se arată în memoriu, aproximativ o treime – 1.038.627,08 dolari – a fost transferată în conturi bancare aparținând lui Hunter Biden, primei nurori Hallie Biden și unui membru anonim al familiei Biden.

În rechizitoriul de 56 de pagini, procurorii americani au arătat că Hunter Biden a evitat să plătească cel puțin 1,4 milioane de dolari în taxe federale pe care le datora pentru anii 2016 – ultimul an complet al mandatului de vicepreședinte al lui Joe Biden – până în 2019. Procurorii au declarat că Hunter Biden s-a sustras de asemenea de la plata impozitelor pentru anul 2018 prin depunerea de declarații false sau frauduloase.

Hunter Biden „a cheltuit milioane de dolari pe un stil de viață extravagant în loc să își plătească facturile fiscale”, au scris procurorii în rechizitoriu.

Actul de acuzare se referă la câștigurile obținute din conexiunile pe care Hunter Biden le-a făcut în Ucraina, România și China, potrivit The Wall Street Journal. El a fost plătit în conturi bancare din SUA prin intermediul unor entități din aceste țări și din alte părți, se arată în rechizitoriu.

Avocatul lui Hunter Biden, Abbe Lowell, a declarat că procurorul Weiss a cedat presiunilor din partea republicanilor prin decizia sa de a „renunța” la acordul de recunoaștere a vinovăției, prin care fiul președintelui urma să recunoască faptul că nu și-a plătit impozitele în 2017 și 2018. Lowell a precizat că Biden și-a plătit impozitele în cursul investigației de cinci ani condusă de Weiss, procurorul federal din Delaware, numit de Trump în august consilier special.

Actul de acuzare a dat detalii despre stilul de viață al lui Hunter Biden: „între 2016 și octombrie 2020, inculpatul a cheltuit acești bani pe droguri, escorte, hoteluri de lux și proprietăți de închiriat, mașini exotice, îmbrăcăminte și alte articole de natură personală, pe scurt, totul, mai puțin impozitele sale.”

Actul de acuzare detaliază, de asemenea, modul în care Hunter Biden ar fi cheltuit banii, inclusiv aproximativ 680.000 de dolari pe „diverse femei” în decursul celor patru ani și aproape 190.000 de dolari pe „divertisment pentru adulți”.

De asemenea, el a declarat drept cheltuieli de afaceri plăți pentru dansatoare exotice, cluburi de striptease, pornografie și 10.000 de dolari pentru un abonament la un club de sex, se arată în rechizitoriu.

Miercuri, când a fost întrebat despre interacțiunile cu asociații de afaceri ai fiului și fratelui său, Biden a răspuns: „Nu am făcut-o. Și sunt doar o grămadă de minciuni. Sunt minciuni. Nu am făcut acest lucru. Sunt minciuni”.

În ultimele săptămâni, republicanii au pus accentul pe transferurile de bani între președinte și fiul său și fratele său, James Biden. Avocații lui Hunter și James Biden au descris transferurile de bani în cadrul familiei ca fiind rambursări pentru împrumuturi și alte plăți care sunt obișnuite între rude.

Context
G4Media a scris încă din 2019 că Hunter Biden s-a angajat în afaceri imobiliare la București și că ar fi încercat să facă lobby în favoarea lui Popoviciu înainte de condamnarea acestuia în 2017. Nu e clar în ce au constat acțiunile de la București, însă potrivit unor surse, omul de afaceri Puiu Popoviciu ar fi contat pe fiul lui Biden în acțiunile de lobby extern atât înainte, cât și după fuga din țară.

La sfârșitul lunii mai 2019, postul Fox News, dezvăluia că Hunter Biden a lucrat în trecut cu omul de afaceri român Puiu Popoviciu, pe care l-ar fi consiliat.

În august 2017, omul de afaceri a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la șapte ani de închisoare în dosarul afacerii imobiliare Băneasa. A doua zi după condamnare, o serie de surse apropiate anchetei au declarat pentru HotNews.ro că Popoviciu și alti oameni de afaceri români cu probleme în justiție încearcă să convingă congresmeni și oameni foarte influenți din establishment-ul american că sunt victimele unor abuzuri.

FOTO: Hepta