BNR spune că măsurile lui Ciolacu vor aduce scumpiri, inflație și sărăcie pentru români

Noile măsuri fiscale promovate de Marcel Ciolacu, care majorează și introduc la începutul anului viitor taxe şi impozite indirecte în scopul continuării consolidării bugetare, va crește inflația, a apreciat BNR.

Majorarea şi introducerea în debutul anului viitor a unor taxe şi impozite indirecte în scopul continuării consolidării bugetare, al căror impact va fi inflaţionist, deşi relativ modest şi tranzitoriu, va ridica pe termen scurt traiectoria descrescătoare a ratei anuale a inflaţiei peste cea evidenţiată în prognoza din luna august, potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 5 octombrie 2023.

„Dincolo de orizontul apropiat de timp, balanţa riscurilor decurgând din acţiunea factorilor pe partea ofertei înclină însă evident în sens ascendent, dată fiind perspectiva majorării şi introducerii în debutul anului viitor a unor taxe şi impozite indirecte în scopul continuării consolidării bugetare, al căror impact inflaţionist, deşi relativ modest şi tranzitoriu, va ridica pe termen scurt traiectoria descrescătoare a ratei anuale a inflaţiei peste cea evidenţiată în prognoza din luna august, situată încă considerabil deasupra intervalului ţintei, au semnalat în mai multe intervenţii membrii Consiliului.

Influenţe inflaţioniste ar putea să vină pe termen scurt şi din modificările de impozite directe şi din eliminarea unor facilităţi fiscale recent aprobate, precum şi din eventuala majorare succesivă a nivelului salarizării minime, de natură să afecteze costurile firmelor, au susţinut mai mulţi membri ai Consiliului„, susţine BNR.

În acelaşi timp, s-a convenit că din partea poziţiei ciclice a economiei sunt de aşteptat presiuni inflaţioniste mai intense, dar în atenuare mai pronunţată pe orizontul apropiat de timp decât în prognoza precedentă, în condiţiile în care noile evaluări indică o decelerare semnificativă a creşterii trimestriale a PIB în a doua parte a anului, inclusiv în raport cu previziunile, după avansul peste aşteptări din trimestrul II. Evoluţiile implică o restrângere relativ mai alertă a excedentului de cerere agregată în semestrul II 2023 şi revenirea acestuia la finele anului în linie cu prognoza din august, dar şi o redresare a dinamicii anuale a PIB, de la nivelul scăzut atins în trimestrul II, au remarcat membrii Consiliului.

Incertitudini şi riscuri pentru activitățile economice


Dincolo de finele anului curent, BNR menţionează că incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, decurg însă din conduita viitoare a politicii fiscale şi din pachetul de măsuri fiscal-bugetare ce se prefigurează a fi implementat în anul 2024, de natură să conducă la slăbirea şi epuizarea mai rapidă a presiunilor inflaţioniste ale factorilor fundamentali şi la revenirea mai devreme a ratei inflaţiei în interiorul intervalului ţintei comparativ cu previziunile din august, au arătat în mod repetat membrii Consiliului. În acelaşi timp, programul de ajustare fiscală va accentua corecţia deficitului de cont curent, odată cu reducerea celui bugetar, cu implicaţii favorabile inclusiv asupra costurilor de finanţare a economiei şi a comportamentului cursului de schimb al leului, au reiterat membrii Consiliului, evidenţiind şi relevanţa acestui program din perspectiva procedurii de deficit excesiv şi a angajamentelor asumate, dar şi a condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE.

În acest context, membrii Consiliului au subliniat din nou importanţa atragerii şi utilizării eficiente a fondurilor europene, îndeosebi a celor aferente programului Next Generation EU, ce sunt esenţiale pentru realizarea reformelor structurale necesare şi a tranziţiei energetice, precum şi pentru sporirea potenţialului de creştere şi întărirea rezilienţei economiei româneşti.

Măsurile fiscale
Măsurile fiscale vor intra în vigoare în două etape: de la 1 noiembrie și de la 1 ianuarie 2024, cele care țin de modificările cotei TVA, întrucât Codul Fiscal prevedea un termen de șase luni de la intrarea acestora în vigoare și aplicarea lor efectivă.

Modificări care intră în vigoare de la 1 noiembrie 2023:

-IT-iștii plătesc impozit pe venit pentru suma ce depăşeşte salariul de 10.000 lei brut

-Nu se mai acordă scutire de la plata contribuției pentru sănătate (CASS) pentru angajaţii din construcţii şi agricultură

-IT-știi sunt scutiţi de cota din contribuțiile pentru pensii (CAS) corespunzătoare fondului de pensii administrat privat ( cota 4,75% începând cu anul 2024), în limita unui salariu brut de 10.000 lei

-Nu se mai acordă scutire CAM (contribuție asigurătorie de muncă) pentru angajaţii din construcţii şi agricultură

-Se poate încasa cash în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, de la o persoană juridică

-Se pot face plăți către persoanele juridice, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi

-Se pot face încasări şi plăţi între o persoană juridică şi o persoană fizică în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană

-Sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei

-Dacă nu se respectă plafoanele de mai sus se aplică amendă de 25% din suma încasată/plătită, respectiv deținută în casierie, care depășește plafonul

-Se pot face încasări şi plăţi cash între două persoane fizice în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei

Modificări care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024:

-Se aplică CASS la tichetele de masă şi voucherele de vacanţă

-Creşte TVA de la 5% la 9% pentru locuinţele care au valoarea de maxim 600.000 lei ( exclusiv TVA) şi suprafaţa utilă maximă de 120 mp

-Creşte TVA de la 5% la 9% pentru produsele bio şi eco

-Creşte TVA de la 5% la 19% pentru serviciile din centre fitness

-Creşte TVA de la 5% la 9% pentru livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice

-Creşte TVA de la 5% la 9% pentru expoziţii, cinematografe

Vor fi două cote de impozitare pentru microcompanii

-1 % din venituri pentru companii care au cifra de afaceri anuală sub 60.000 euro şi care nu au activităţi în domeniile: IT, stomatologie, medicină, HoReCa

-3% din venituri pentru companiile care au cifra de afaceri între 60.000 – 500.000 euro sau au sub 60.000 euro dar activează într-un domeniu prezentat mai sus

Începând cu veniturile din 2024, PFA-urile datorează CASS la venitul net în limita a 60 salarii minime brute pe ţară. Se elimină plafoanele de 6,12, 24 salarii. Astfel, pentru PFA-urile care obţin venituri mai mici de 60 salarii minime brute, se va plăti CASS la valoarea de 10% din venitul net.