Biletele de avion se vor scumpi fulgerător în următoarea perioadă
În următoarele luni bilete de avion vor deveni tot mai scumpe din cauza unei cereri mari și a scumpirii prețurilor carburanţilor.
“Au cam explodat preţurile la combustibil. Gândiţi-vă că în anul trecut ajunseserăm la 30 de dolari barilul. Acum a sărit de 100. La 100 de dolari barilul, tona de petrol de aviaţie ajunge la 1.200 de dolari”, a declarat Dan Andrei, director operaţiuni zbor, pentru Observator.
Un avion consumă, în medie, 2,5 tone de combustibil pe oră. Pentru o cursă până Hurghada, spre exemplu, care durează peste 3 ore, compania de aviaţie plăteşte peste 10.000 de euro. Cu 60% în plus faţă de anul trecut. Asta se va traduce prin bilete mai scumpe. “Ne aşteptăm la scumpiri între 5 şi 25%, pe anumite companii şi pe anumite destinaţii. Fireşti, oarecum. Aceste scumpiri vin ca urmare a creşterilor anterioare a kerosenului. Şi vacanţele sunt în creştere. 20-25% este tendinţa pentru anul acesta”, a declarat Roxana Ilinca, manager agenţie turism.
Dacă în luna martie putem cumpăra un bilet către Barcelona cu 40 de euro, în august, acelaşi bilet va fi şi de trei ori mai scump. Adică vom ajunge să platim 120 de euro. Iar acest trend se menţine şi pentru alte destinaţii, cum ar fi Roma, Paris, Londra sau Madrid.
“Acum ar trebui să ne emitem biletele pentru vacanţa de primăvară şi pentru lunile de vară. Chiar trebuie să ne grăbim, dacă vrem să găsim disponibilitate atât pe cursele aeriene, la un preţ bun, dar şi pentru hoteluri, care încep să fie solicitată”, a declarat Roxana Ilinca, manager agenţie turism. 2022.
În 2021, pierderile din sectorul turistic au fost de 2.000 de miliarde de dolari, potrivit antena3.ro.
» Aflați mai multe informații aici.