Avocatul lui Trump: Am fost în Philadelphia și am văzut cum s-a comis frauda. Presa sistemului minte când susține că toate acuzațiile președintelui Trump de fraudă electorală sunt nefondate
“Presa sistemului minte când susține că toate acuzațiile președintelui Trump de fraudă electorală sunt nefondate. Știu, pentru că am argumentat cauza în numele președintelui, în fața instanței federale din Philadelphia”, scrie avocatul Jerome M. Marcus într-un articol din The Federalist. Avocatul explică șirul de nereguli la care democrații au pus umărul pentru a-l sprijini pe Joe Biden. ActiveNews l-a tradus pentru Dvs:
“În cauză se afla cererea președintelui Trump pentru un ordin care să modifice modul în care buletinele de vot din Pennyslvania prin absență și voturile prin corespondență sunt examinate la Philadelphia Convention Center. CNN și alții ca ei susțin că „a pierdut”. Este fals: a câștigat. Pentru că eu am adus acest caz în fața instanței, în numele echipei de campanie a președintelui, vă pot spune ce s-a întâmplat în realitatte.
Președintele Trump s-a prezentat în fața instanței în două cauze: În primul rând, doar o mână de observatori republicani, mult mai puțini decât au avut acolo democrații, au fost admiși în camera de la Convention Center din Philadelphia. În al doilea rând, celor câțiva care au avut permisiunea de a intra nu li s-a permis să se apropie suficient pentru a vedea ce se întâmplă de fapt acolo.
Cele mai importante întrebări pe care toți trebuie să ni le punem sunt: De ce această secretomanie? Ce ascundeau?
În locul de numărare de la Convention Center am observat personal că zeci de voluntari ai campaniei Trump au fost blocați să intre în camera de numărare, chiar dacă fuseseră înregistrați corespunzător ca observatori. De aceea i-am îndemnat pe Pam Bondi și Corey Lewandowski, care se aflau la fața locului, să autorizeze depunerea unei cereri ca o instanță federală să solicite Comitetului Electoral să oprească acest nonsens.
În ciuda unui ordin obligatoriu al Curții de Autoguvernare a statului, cei câțiva observatori republicani care puteau intra în cameră nu aveau voie să ajungă până la bariera stabilită, aflată lângă cele mai apropiate mese unde se lucrau. Așadar, chiar dacă se aflau în cameră, nu puteau să spună ce se întâmplă. Dacă nu există nicio fraudă, de ce Consiliul Electoral controlat de democrați nu vrea să permită oamenilor să se apropie suficient de mult pentru a vedea ce fac, de fapt, oamenii săi?
Deci, pe un laptop împrumutat în jurul orei 14:00. în ziua alegerilor, am scris un document foarte scurt pentru a demara un proces federal și a solicita instanței federale să intervină pentru a interzice aceste practici neloiale. În jurul orei 16:30, depunerea plângerii a fost autorizată de echipa de campanie.
Judecătorul federal a dispus o audiere care a început la ora 17:30. și a durat două ore. În ședință publică, judecătorul a obligat Colegiul Electoral să fie de acord că republicanii ar putea avea până la 60 de reprezentanți în cameră. Aceasta a fost o victorie imensă, nu numai pentru republicani, ci pentru oricine vrea să aibă o numărare a voturi credibilă.
» Citește întreg articolul pe www.activenews.ro