Avertismentul unui general american: „Xi Jinping își pregătește poporul pentru război” VIDEO

Un general american, fost consilier pe probleme de securitate națională în perioada fostului președinte american Donald Trump, a atenționat că „Xi Jinping pregătește China pentru război”.

În plus, Herbert Raymond McMaster a avertizat SUA să nu cadă în „capcana” optimismului, „așa cum s-a întâmplat cu Vladimir Putin”.

Generalul a făcut aceste declarații la o emisiune de la CBS despre mesajele comunicate de președintele chinez în ultima vreme, în care susține că a observat mai multă agresivitate cu privire la problema Taiwan.

Astfel, McMaster a solicitat SUA să-și sporească prezența militară pentru a descuraja Beijingul să efectueze o mișcare împotriva Taiwanului.

Acesta a declarat că SUA ar trebui să fie atentă „să nu cadă în aceleași capcane așa cum a făcut cu Vladimir Putin” atunci când vine vorba de amenințarea unui conflict cu China din pricina Taiwanului.

Generalul american a fost unul dintre invitații care a vorbit în cadrul emisiunii despre politica externă a SUA pe diverse fronturi, precum Iranul, războiul din Ucraina și China.

McMaster a declarat, de asemenea, că SUA ar trebui să ia în considerare posibilele amenințări din partea președintelui chinez. El a mai precizat că Xi Jinping a fost agresiv în discursurile recente, când le-a transmis chinezilor că ar fi nevoie de sacrificii pentru a readuce China la măreția națională.

De asemenea, McMaster a declarat că președintele chinez a fost suficient de clar în aceste afirmații că se pregătește pentru o acțiune împotriva Taiwanului.

„China a devenit din ce în ce mai agresivă, nu numai din perspectivă economică și financiară, ci și din perspectiva diplomației războinice, cu armata sa”, a precizat generalul american.

SUA ar trebui să-și sporească prezența militară în regiunea Asia Pacific
În aceeași ordine de idei, McMaster a solicitat SUA să-și întărească prezența militară în regiunea Asia Pacific.

„Spunem că ne bazăm pe aliații noștri și că, poate, dacă facem un pas înapoi, aliații vor face mai mult. De fapt, cred că este exact invers. Dacă americanii fac mai mult, mulți dintre aliații noștri vor urma exemplul și își vor consolida capacitățile și capacitatea defensivă, de asemenea”, a declarat generalul american.

Xi Jinping a declarat în luna octombrie că Beijingul „luptă pentru perspectiva reunificării pașnice cu Taiwan”, însă a dat dovadă în mod repetat de agresivitate față de Taiwan.

Acesta a deschis cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist din China afirmând că guvernul său „nu va renunța niciodată la folosirea forței” pentru a ocupa insula democratică.

De asemenea, în luna noiembrie, președintele chinez a transmis armatei sale să fie pregătită pentru un posibil război.

Totodată, Xi Jinping a denunțat „intervenția străină” în Taiwan, făcând aluzie la SUA, în urma vizitei din luna august la Taipei a lui Nancy Pelosi. \

Liderul de la Casa Albă a stârnit furie la Beijing în cadrul unui discurs, care a avut loc în octombrie, când a afirmat că Washington va apăra Taiwanul în cazul în care ar fi atacat de China. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat apoi că politica SUA referitor la Taiwan „nu s-a schimbat”.

În luna noiembrie, discursul președintelui american Joe Biden s-a schimbat atunci când s-a întâlnit cu omologul său chinez pentru summitul G20, când președintele a punctat nevoia de colaborare dintre națiunile lor și a vorbit despre pacea în Taiwan.