”Avem o luptă de dus și ea nu se oprește în Parlamentul European”

George Simion, liderul mișcării unioniste din România și Basarabia, candidat independent la europarlamentare

 S-a născut la Focșani, crescut la București, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, apoi Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și programul de masterat în Istoria Comunismului al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Putea să aleagă între varii domenii de activitate, însă a ales atât cu sufletul, intuitiv, cât și rațional, ceea ce îl motiva și îi oferea oportunitatea să își folosească punctele forte, abilitățile naturale: lupta pentru unirea României cu Republica Moldova. Întotdeauna a crezut că împreună este mai bine pentru toți și fiecare dintre noi, iar azi, în contextul în care suntem martori ai unei politici de dezbinare care ne afectează pe toate palierele, trebuie să regândim ce putem face pentru a construi, nu a dărâma. Din 2006 până în 2011, când a înființat Platforma Unionistă Acțiunea 2012, a descoperit pe viu istoria care nu ni s-a predat la școală și realitățile prezente ale traumelor prin care a trecut neamul românesc. Este autorul cărții „Blocați în labirint‟, o radiografie a parcursului Republicii Moldova, de la apariția sa ca stat și până în ziua de astăzi. Natural, de-a lungul evenimentelor organizate i-a adunat lângă el pe cei cu convingeri similare și au lucrat cot la cot, mânați de sloganul „Unirea face puterea” și de adevărul istoric „Basarabia e România”. Acum, la 33 de ani, după 12 ani de activism pentru Unire, își doreste să avem din nou o Românie demnă, cu o voce puternică, o Românie Mare în Europa și în lume.

”Îmi pare rău că nu am avut energie să facem acțiuni și pentru restul comunităților istorice ale României, cum am făcut pentru Basarabia.” 

– Ce ați făcut până acum pentru cauza unionistă în ce privește Basarabia?

– În 2006 am organizat prima acțiune stradală de susținere a elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, cărora guvernarea comunistă încerca să le interzică dreptul de a fi români. De aici a început totul, iar de-a lungul timpului am construit laboratoare de informatică în liceele românești din regiunea transnistreană, am trimis donații de sute de mii de cărți în limba română peste Prut și am organizat proteste față de acțiunile guvernelor, indiferent de coloratura politică. Am contribuit la creșterea schimburilor economice și turistice dintre România și Republic-momentan-Moldova prin campania de eliminare a pașapoartelor pentru intrarea în Republica Moldova.

 » Citește tot interviul pe Rostonline.RO