Avem nevoie de spitale moderne! Să luăm bani europeni pentru ele
Majoritatea spitalelor din România și-au depășit demult durata de viață. Multe dintre ale ating sau au depășit deja 100 de ani de funcționare.
Între timp normele s-au schimbat, cerințele privind securitatea la incendiu și sănătatea populației s-au modificat și actualizat cu normele existente la nivel internațional.
Multe dintre clădiri nu mai pot fi conformate, mai exact peste 70% din ele. România are nevoie de un program amplu de reconstrucție și care ar reprezenta și o cale pentru asigurarea unei dezvoltări economice viitoare:
„România se află într-o situația economică extrem de complicată dar și mai complicată este din punct de vedere sanitar. Avem clădiri vechi de aproape 100 de ani care nu mai răspund normelor actuale și sub 5% din spitalele din România îndeplinesc condițiile minime de siguranță.
Cu părere de rău în ultimii 30 de ani doar am cârpit ceea ce ne-a lăsat comunismul. Există tehnologii moderne, avem nevoie de spitale noi care să răspundă normelor. Nu putem modifica lățimi de coridoare sau dimensiuni de uși fără să afectăm construcțiile.
Există bani europeni, haideți să îi utilizăm pentru construcția de spitale noi. Putem să folosim și bani din bugetul național. Acești bani intră în economie, se plătesc salarii, companiile de construcții vor putea trece de criza actuală. Jumătate din bani se vor întoarce la bugetul de stat.
Să lăsăm ranchiuna la o parte, se fac construcții noi în toată lumea” a declarat Cezar Petre, președintele Colegiului Tehnic al Diriginților de Șantier pentru redacția ROPRES.RO .