Autoritățile germane iau măsuri împotriva finanțării și a rezervelor de arme ale organizațiilor de extremă dreaptă

Guvernul cancelarului german Olaf Scholz a prezentat marţi o serie de măsuri pentru combaterea extremei drepte, atacând în special finanţarea acesteia, transmite Agerpres. Salutând recenta mobilizare a „sute de mii de cetăţeni” împotriva extremiştilor şi a rasismului – în urma dezvăluirii acestei reuniuni din ianuarie -, ministrul de interne Nancy Faeser a detaliat treisprezece măsuri pentru a combate ceea ce consideră a fi „cea mai mare ameninţare la adresa ordinii democratice”.

„Vrem să distrugem aceste reţele de extremă dreapta. Vrem să-i privăm de veniturile lor, vrem să le luăm armele”, a declarat Faeser într-o conferinţă de presă la Berlin.

Ea vrea în special să extindă puterile Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei, serviciul de informaţii interne al Germaniei, astfel încât să poată combate mai uşor sursele de finanţare pentru reţelele de extremă dreapta.

Datorită unui amendament la legislaţia serviciilor secrete, ar trebui să fie posibilă închiderea conturilor bancare prin simpla invocare a posibilităţii unei „potenţiale ameninţări” la adresa ordinii publice. În prezent, anchetatorii au această putere doar dacă organizaţiile sau reţelele incită la ură sau violenţă.

Întrebată despre calendarul pentru punerea în aplicare a unei astfel de măsuri, Faeser a spus că acest lucru se va întâmpla „cât mai curând posibil”.

Ministrul doreşte, de asemenea, să îi „dezarmeze” pe extremiştii de dreapta. Calitatea de membru al unei organizaţii considerate suspecte de către serviciile de informaţii interne poate duce astfel la retragerea autorizaţiei de port arme.

Armele semiautomate similare armelor de război ar trebui interzise, iar arbaletele vor fi, de asemenea, supuse autorizării.

Serviciile interne de informaţii vor trebui, totodată, să împărtăşească mai multe informaţii despre extremiştii de dreapta cu poliţia locală şi cu autorităţile de inspecţie a muncii. Această decizie ar trebui să facă posibilă interzicerea mai sistematică a reuniunilor de extremă dreapta, în special a celor care au loc clandestin.

Nancy Faeser doreşte, de asemenea, să împiedice extremiştii să vină în Germania din străinătate.

Ultimele două măsuri trebuie interpretate ca o reacţie directă la întâlnirea clandestină de la Potsdam, lângă Berlin, din noiembrie anul trecut, unde membrii partidului de extremă dreapta AfD au dezbătut planurile unui extremist austriac pentru „remigraţie” – un proiect de expulzare în masă a străinilor sau a persoanelor de origine străină -, care a produs o undă de şoc în întreaga ţară.