Aurescu, la videoconferinţa Comunităţii Democraţiilor: Democraţia nu este întotdeauna un marş..

Democraţia nu este întotdeauna un marş triumfal, ci un maraton de adaptabilitate, rezistenţă şi angajament de a lucra împreună, a declarat, vineri, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, în deschiderea videoconferinţei aniversare a Comunităţii Democraţiilor.

Şeful diplomaţiei române a abordat, în discursul său, provocările pe care le-a adus pandemia de COVID-19.

„În ultimele luni, România a mizat pe multilateralism, responsabilitate şi empatie. A fost prima ţară care a găzduit rezerva europeană comună pentru echipamente medicale de urgenţă, distribuind materiale medicale către ţările din vecinătatea noastră şi nu numai. De asemenea, am oferit pachete de sprijin bilateral şi personal medical pentru ţări precum Republica Moldova, Italia, SUA şi, în curând, în Ucraina”, a punctat el.

Ministrul român amintit de cele 19 principii ale Declaraţiei de la Varşovia, care au reunit, în urmă cu 20 de ani, „106 state aflate în diferite etape ale parcursului democratic, dar animate de acelaşi ideal democratic”.

În acest context, el a vorbit de evoluţia ţării noastre.

„La acel moment, România nu era încă membră a NATO şi nici a Uniunii Europene, dar făcea eforturi să îşi consolideze instituţiile şi practicile democratice. Astăzi, statutul de stat membru UE şi NATO,

 » Citește tot articolul pe www.agerpres.ro