Aurescu, după avertismentul lui Medvedev privind prețul gazelor: Cel mai mare exportator de gaz în Europa nu mai e Rusia, ci SUA
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, spune că sancțiunile europne impuse Rusiei au efecte și asupra europenilor, dar că acestea au fost asumate de UE. Aceasta, în condițiile în care mare parte din gazul folosit în țările UE este importat din Rusia. Totuși, anul acesta, SUA au depășit Rusia în ceea ce privește exporturile de gaze în Europa, iar Bruxellesul face deja demersuri pentru a atenua eventualele efecte. „Este o realitate firească, atunci când aplici sancțiuni există și efecte secundare, există și efectul pe care îl produc eventualele contrasanțiuni ale celeilalte părți. Există efecte, important este ca ele să fie reduse cât mai mult. De aceea, procesul de elaborare a unui pachet de sancțiun presupune o consultare continuă, periodică și se armonizează pozițiile tuturor”, a spus ministrul.El a vorbit și despre o declarație a fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care a spus că europenii vor ajunge să plătească 2000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaze.„Am văzut știrea că deja în Europa cel mai mare exportator de gaz nu mai e Rusia, ci Statele Unite. Există deja eforturi care au fost făcute de Uniunea Europeană pe lângă alte state producătoare de hidrocarburi, în așa fel încât să se încerce o atenuare a acestui efect”, a explicat Aurescu. Întrebat dacă și în România ar putea ajunge caz american lichefiat, ministrul a spus: „E un pic mai greu să ajungă la noi gazul american, dar s-au făcut eforturi și demersuri în acest sens. Există demersuri făcute și de România”.Ministrul a spus că și România „a jucat un rol” în elaborare pachetului de sancțiuni europene împotriva Rusiei.„Este un pachet extrem de solid, iar România, alături de celelalte state membre, nu trebuie să facă altceva decât să aplice acest pachet de sancţiuni. Toate statele membre aplică acest pachet de sancţiuni începând de astăzi”,
» Aflați mai multe informații aici.