Au sosit banii pentru chirurgia cardiovasculară de la SCJU Craiova
Secţia de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova este din ce în ce mai aproape de inaugurare. Conducerea unităţii medicale a confirmat, pentru GdS, că zilele trecute au sosit banii de la Ministerul Sănătăţii. Spitalul mai avea nevoie de 500.000 de euro pentru a completa echipamentul necesar astfel încât secţia să devină funcţională.
Începerea activităţii la clinica de chirurgie cardiovasculară este un pas extraordinar pentru medicina din Oltenia. După ani întregi de aşteptare, bolnavii din întreaga regiune vor putea beneficia aici de intervenţii pe cord pentru care, în prezent, trebuie transferaţi în alte oraşe. Când se va opera la Craiova?
Aparatura va sosi în această perioadă
SCJU Craiova a organizat deja licitaţii cu clauză suspensivă pentru aparatura care mai era necesară la chirurgia cardiovasculară. Astfel, odată ce Ministerul a furnizat fondurile necesare, conducerea spitalului are echipamentele asigurate, pentru că doar comenzile mai rămâneau de făcut.
Directorul spitalului, Eugen Georgescu, spune că o parte din personal este la formare şi, în aceste zile, se pune la punct documentaţia necesară pentru începerea activităţii. Medicul Victor Raicea, de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, este cel care va coordona echipa medicală de la chirurgie cardiovasculară.
Când se va inaugura secţia
Echipa pregătită pentru secţia de chirurgie cardiovasculară va putea începe activitatea după ce România va ieşi din starea de alertă. Momentan, spaţiul unde va funcţiona este destinat pacienţilor Covid.”După ce se termină starea de alertă, paturile care momentan sunt destinate Covid vor fi deblocate. După cum ştiţi, în centrul de chirurgie cardiovasculare avem acum un sector Covid. Între timp, pregătim actele. O parte din personal este la formare. Este un lucru mare că au ajuns în sfârşit fondurile de la Minister”, a spus managerul SCJU Craiova.
» Aflați mai multe informații aici.