Atenţie, bihoreni, Terapia Intensivă din Spitalul Municipal Oradea este plină 100%. „Criza nu se rezolvă în spitale!”

Miercuri, 21 octombrie, la opt luni după izbucnirea şi în România a pandemiei SARS-CoV-2 şi ziua în care s-a înregistrat atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, un nou record al numărului de îmbolnăviri depistate în 24 de ore (4.848 cazuri în ţară, din care 126 în Bihor), în unitatea spitalicească anti-Covid din Oradea s-a mai înregistrat o premieră îngrijorătoare: atingerea gradului maxim de ocupare a paturilor de Terapie Intensivă existente!

25 + 10

„Pentru prima oară de la începutul crizei sanitare, în această dimineaţă am avut în Spitalul Municipal din Oradea 26 de pacienţi pe cele 25 de paturi de Terapie Intensivă, din care un pacient este din alt judeţ”, a declarat pentru BIHOREANUL dr. Gheorghe Carp, coordonatorul sistemului sanitar din Bihor.

Acesta a afirmat, de asemenea, că „începând de azi se suplimentează capacitatea ATI cu toate cele 10 paturi ţinute până acum în rezervă, astfel încât vom avea 35 paturi de Terapie Intensivă”.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Municipal din Oradea, dr. Ovidiu Burtă, a declarat că suplimentarea numărului de paturi se va face la capacitatea maximă: „Toate cele 10 paturi sunt complet echipate, cu ventilatoare şi monitoare, iar punerea lor în funcţiune a început azi şi va dura, probabil, maximum două-trei zile”.

La nivel naţional, din 1.048 paturi ATI alocate pacienţilor Covid erau ocupate miercuri 766 paturi, fiind libere mai puţin de 300, şi anume 282.

Peste 300 pacienţi, peste 600 paturi

Miercuri dimineaţă, în întregul Spital Municipal din Oradea erau internaţi 304 pacienţi confirmaţi cu Covid, în clădirea principală din strada Corneliu Coposu şi în cea a secţiilor de Boli Infecţioase I şi II din incinta Staţionarului II de pe strada Republicii. „În Rogerius avem în prezent 313 paturi,

 » sursa: ebihoreanul.ro