ASF: Programele de redresare, anunțate la nivel european, antidotul pentru economiile afectate de COVID-19
Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează:
„Țările europene par a fi dependente în acest moment de programele comunitare de relansare economică. Chiar dacă incertitudinile și riscurile pentru economiile UE rămân ridicate, ca urmare a noului val al pandemiei COVID-19 care presupune cheltuieli sanitare sporite și generează un impact mai pregnant asupra evoluției economice, o influență pozitivă o poate avea programul de redresare economică NextGenerationUE. Acesta oferă o stimulare economică a UE mai puternică decât erau estimările inițiale.
Deși impactul noului ”lockdown” asupra dezvoltării economice europene este puternic, nu are încă, aceeași amplitudine ca în luna martie, ceea ce poate reprezenta un semnal pozitiv pentru evoluțiile viitoare, in lipsa altor evoluții adverse. O dovadă în acest sens ar putea fi și faptul că prețul petrolului a crescut cu mult peste 40 USD pe baril, chiar dacă pandemia COVID-19 pare să restrângă orice creștere a cererii în viitorul apropiat.
Cu toate acestea, semnalele prognozei economice de toamnă a Comisiei Europene ne îndeamnă la prudență. Relansarea economică din ultima perioadă din Uniunea Europeană este posibil să fie întreruptă pe măsură ce valul al doilea al pandemiei COVID-19 adâncește incertitudinile existente, arată prognoza. Noile estimări indică o contracție a PIB-ului de 7,8% în zona euro și de 7,4% în UE, pentru anul 2020, urmând ca în anul 2021, PIB-ul să crească la 4,2% (zona euro), respectiv 4,1% (UE). În același timp, rata șomajului nu a fost influențată semnificativ, având în vedere schemele de muncă pe termen scurt, dar se așteaptă o creștere a acesteia pe măsură ce măsurile de sprijin vor înceta să mai fie aplicate. Estimările prevăd o rată o șomajului de 8,3% în zona euro și de 7,7% în UE, în anul 2020.
Expunerile la risc ale pieței asigurărilor din UE, diminuate
EIOPA a actualizat Tabloul riscurilor în baza datelor Solvency II din trimestrul al doilea al anului 2020,