ASF: Fondurile de pensii administrate privat au ajuns la active de 87 mld. lei la finalul lunii septembrie 2021, în creştere cu 25%; rata medie de rentabilitate a fost de 5,94%; contribuţia medie a unui participant este de 204 lei, iar cel mai mare fond are o valoare de 1,469 milioane lei

ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară –  a publicat, vineri, statistici legate de sistemul de pensii private pe primele 9 luni din 2021: activele totale au fost de 90,4 miliarde de lei, în timp ce activele nete ale Pilonului II au fost de 87 mld. lei, în creştere cu 25%. „Piaţa pensiilor private din România a ajuns, în primele nouă luni ale anului, la active totale de 90,43 miliarde lei, în creştere cu 25% comparativ cu intervalul similar al anului precedent.
Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de aproape 8%, marcând o evoluţie pozitivă de-a lungul ultimilor ani. La 30 septembrie 2021, erau înscrişi 8,29 milioane participanţi la cele 17 fonduri de pensii private (Pilon II + Pilon III), în timp ce la finalul lunii septembrie a anului trecut era înregistrat un număr de 8,10 milioane participanţi. Sistemul pensiilor private a marcat o evoluţie pozitivă pe tot parcursul funcţionării sale, fiind adaptabil în faţa episoadelor de volatilitate întâlnite de-a lungul timpului. Creşterea activelor fondurilor de pensii private este remarcabilă la nivel european, România fiind printre ţările cu cele mai mari creşteri din ultimii 10 ani. Fondurile de pensii private reprezintă investitori instituţionali care sprijină, în principal, economia locală, având totodată un rol de factor de echilibru şi de stabilitate al pieţei financiare.Pilonul II Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost de 87,06 miliarde lei la finalul lunii septembrie a anului 2021, în creştere cu aproximativ 25% comparativ cu aceeaşi dată a anului 2020. Numărul participanţilor înregistraţi în sistemul Pilonului II a fost de 7,73 milioane persoane, faţă de 7,58 milioane persoane înregistrate în luna septembrie a anului 2020. La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 septembrie 2021, a fost de 204 lei/participant,

 » Aflați mai multe informații aici.