Arafat: Lupta cu Covid-19 a fost pierdută! E posibil să revenim la deciziile din luna martie
Raed Arafat a declarat că lupta cu Covid-19 s-a pierdut și invocă o presiune uriașă asupra sistemului medical românesc. De asemenea, Arafat precizează că subiectul a fost luat în batjocură, în loc să se respecte măsurile impuse, anunță observatornews.ro.
Raed Arafat, secretar de stat MAI, șeful DSU: „Lupta cu COVID-19, din păcate am pierdut-o. Mai ales că este presiune şi asupra sistemului medical din mai multe puncte de vedere, nu numai asupra capacităţii, ci şi asupra oamenilor care lucrează în sistem.
Vom ajunge la un moment în care pacienţii nu vor mai putea fi transferaţi către spitale desemnate Covid, ci vor rămâne în spitalele în care sunt şi vor fi trataţi în spitalele respecive unde trebuie create circuite la nivelul Terapiei Intensive, la nivelul altor secţii care să permită tratarea altor pacienţi.
Şi la acest moment avem pacienţi care se tratează în spitalele care nu sunt desemnate Covid pentru că nu reuşim să transferăm imediat, ci transferăm peste câteva ore sau a doua zi.
Dar la un moment va trebui să ne pregătim clar şi sistemul trebuie pregătit şi s-au dat indicaţii de către Ministerul Sănătăţii către întreg sistemul sanitar că la un moment dat vom începe să ţinem bolnavii şi în secţiile non-Covid şi posibil vom ajunge şi la bază, din nou, la reducerea capacităţii pentru cazurile elective”
Arafat spune că este posibil să se revină la măsurile care s-au luat în luna martie, însă adaptate la situația prezentă.
„Ce am pregătit la începutul pandemiei şi din fericire nu s-a întâmplat atunci şi a devenit un subiect de critică şi de batjocură deciziile noastre de atunci, acum ne confruntăm cu el şi este clar că unele decizii, posibil să le luăm, să revenim la ce am luat atunci în martie, dar adaptat la situaţia de acum. cele mai importante măsuri au fost pe sistemul sanitar şi mă refer la asta”.