ANRE: Risc mare de blocaj în piaţa gazelor. ONG: România nu-şi va putea acoperi consumul de gaze în februarie

Riscul de a se crea blocaje în piaţa de gaze este destul de mare şi alţi trei furnizori se pregătesc să abandoneze un număr de 30.000 de clienţi, în contextul în care nu există încă normele de aplicare a legii privind plafonarea şi compensarea facturilor, a afirmat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie, după cum arată datele Transgaz, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă, în timp ce secretarul de stat George Niculescu arată că Ministerul Energiei nu-şi pune deocamdată această problemă. Zoltan Nagy-Bege a arătat că majoritatea furnizorilor nu au emis încă facturi pentru consumul aferent lunii noiembrie, din lipsa normelor de aplicare a Legii 259 privind plafonarea şi compensarea facturilor, deşi legea se aplică de la 1 noiembrie.„Am văzut şi noi săptămâna trecută un proiect de ordin privind aceste norme şi am trimis punctul nostru de vedere. Sper că iniţiatorii acestor norme vor ţine cont de observaţiile noastre, pentru că riscul de a crea blocaje în piaţă este destul de mare. Vă dau un exemplu: în actuala formă a legii şi a normelor, ANRE nu poate calcula preţul mediu de achiziţie a energiei electrice şi gazelor după fiecare lună închisă pentru această perioadă. Va trebui să se închidă întreaga perioadă noiembrie 2021 – martie 2022 pentru a determina fiecare furnizor în parte ce compensări trebuie să primească de la buget pentru a acoperi pierderile datorate plafonării preţurilor. Acest lucru în cazul multor furnizori, mai ales în cazul celor mici, înseamnă faliment garantat”, a susţinut oficialul ANRE, în cadrul Forumului Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence şi Asociaţia Energia Inteligentă.Potrivit acestuia, în perioada imediat următoare trei furnizori se pregătesc să iasă din piaţă. „În ultimele trei sau patru săptămâni,

 » Aflați mai multe informații aici.