Andrei Ohaci (AUR), critici dure la adresa lui Radu Mihaiu, primar al Sectorului 2 din București: Și-a creat o majoritate confortabilă ca să gireze ilegalități

Andrei Ohaci, liderul Alianței pentru Unirea Românilor – Sector 2, critică dur echipa Primăriei Sector 2, care a comis o serie de ilegalități sub conducerea lui Radu Mihaiu (USR). Curtea de Apel București a decis că sute de hotărâri de consiliu au fost adoptate ilegal de tandemul PNL – USR PLUS.

Potrivit informațiilor, USR a înființat ilegal comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local Sector 2, fără să țină cont de rezultatele alegerilor locale din septembrie 2020, cu scopul de a-și asigura o majoritate confortabilă, care să gireze proiecte de hotărâri ce încalcă legea. În aceste 19 luni de când Mihaiu este primar, au fost adoptate sute de hotărâri de consiliu, aprobate de consilierii locali USR-PLUS și PNL. Cum va justifica primarul USR această situație, în condițiile în care Curtea de Apel București arată că a comis o infracțiune?

Andrei Ohaci, liderul AUR – Sector 2 lansează critici dure la adresa primarului Radu Mihaiu și USR întrucât, în ciuda sloganului mult trâmbițat – o Românie fără hoție, aceștia au demonstrat că nu au niciun fel de respect pentru litera legii.