Andrei Hangan (AUR): satul Cladova, județul Arad, prizonier gunoaielor. Ce face Ministerul Mediului cu cea mai pitorească localitate din România

Satul Cladova, județul Arad, este asltat de deșeuri, chiar dacă este unul dintre cele mai pitorești localități din România. Senatorul AUR Andrei Hangan trage un semnal de alarmă cu privire la situația deplorabilă în care s-a pomenit localitatea, unde firma de salubritate nu mai ridică gunoiul de luni la rând, adresându-se ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Tanczos Barna în vederea implicării în acest caz care nu mai suportă amânare.

,,Care este perspectiva ministerului pe care îl conduceți cu privire la colectarea defectuoasă a deșeurilor în județul Arad? Care sunt obiectivele Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu privire la procesul colectării deșeurilor la nivel național și ce măsuri se vor lua în vederea îmbunătățirii lui?”, a întrebat senatorul AUR Andrei Hangan.

În județul Arad există, în acest moment, cinci zone de colectare integrală a deșeurilor, însă, doar una singură funcționează în parametrii asumați. Organismul abilitat în controlul și sancționarea operatorilor de salubritate în județul Arad, ADI Deșeuri, susține că a aplicat sancțiuni și a luat măsuri pentru remedierea situațiilor din teren, însă firmele pentru care au fost atribuite contracte pe situații de urgență nu-și respectă angajamentul, iar alte firme care să accepte contractele nu există la acest moment. În opinia ADI Deșeuri, de vină ar fi prețul mult prea mic plătit de localnici – 7 lei/lună pentru mediul rural, față de 11 lei/lună pentru mediul urban.