Anca Dragu: În primul rând, trebuie să avem cifrele pe masă, pentru majorarea acestor alocaţii
Majorarea alocaţiilor copiilor este o decizie politică, dar ea trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice, iar o analiză privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat va fi făcută la jumătatea lunii iulie, după şase luni de execuţie bugetară, a declarat luni preşedintele Senatului, Anca Dragu.
„În primul rând, trebuie să avem cifrele pe masă, majorarea acestor alocaţii costă 2 miliarde de lei. După şase luni de execuţie bugetară, se face de regulă analiza privind veniturile şi cheltuielile bugetului de stat şi a bugetului general consolidat. Deci ar trebui, undeva la jumătatea lunii iulie, să vedem cifrele privind bugetul. Ştim că creşterea economică a fost peste aşteptări, dar trebuie să vedem şi cum stăm la încasări, cum stăm la partea de finanţare a deficitului, pentru că este un deficit încă foarte mare şi atunci decizia trebuia luată cu cifrele pe masă. Este o decizie politică, dar ea trebuie să fie foarte bine fundamentată pe cifre tehnice”, a precizat Dragu.
Ea a fost întrebată dacă alianţa USR PLUS îşi va da votul pentru creşterea alocaţiilor copiilor din această vară.
Dragu a adăugat că ar putea creşte alocările pentru masa caldă pentru elevi, prin includerea cât mai multor şcoli în programul-pilot început în 2016.
„Aş spune mai mult decât atât, că am putea creşte alocările către masa caldă, de exemplu. Să includem mai multe şcoli în acest program-pilot început încă din 2016. Pentru că acum avem numai 150 de şcoli în acest program. Copiii vin la şcoală şi au nevoie de această masă, au nevoie de o alimentaţie echilibrată, sănătoasă şi completă, care să le permită să studieze, să aibă activităţi sportive pe parcursul unei zile întregi. Mie mi-ar plăcea şi mi-aş dori ca într-o perioadă de timp pe termen mediu să avem toate şcolile din România în acest program. Ştiu că sunt constrângeri, nu în primul rând financiare, ci constrângeri de spaţiu, de exemplu, poate chiar de posibilitatea de a livra hrană în anumite comunităţi, dar trebuie să avem acest obiectiv”, a susţinut preşedintele Senatului.