Alro Slatina reduce producția în uzină din cauza crizei energiei. Rodica Boancă (AUR): Soluții există, statul trebuie să sprijine toate combinatele afectate de creșterea prețurilor la energie

Conducerea Alro Slatina a decis să reducă producția în uzină cu până la 60% din cauza costurilor ridicate la energia electrică. Peste o mie de angajați riscă să fie trimiși în șomaj tehnic. Reprezentanții companiei susțin că au făcut demersuri la Președintele României și Guvern pentru a găsi o soluție, însă nu au primit sprijin din partea autorităților.

Senatoarea AUR Rodica Boancă a declarat la Antena 3 că statul are soluții pentru combinatele afectate de creșterea prețurilor la energie: declararea stării de urgență energetică, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, în contextul crizei gazelor.

Soluția ar fi aceea ca prim-ministrul Ciucă să declare stare de urgență energetică și să permită acestui combinat, dar și celorlalte combinate din industria noastră, să facă acele contracte directe cu furnizorii de energie. Să nu mai treacă prin terți și să-și poată stabili prețul împreună cu acești furnizori astfel încât prețul să fie unul pe care să-l poată suporta din producția pe care o au”, a explicat senatoarea.

Sute de angajaţi ai uzinei producătoare de aluminiu ALRO Slatina au protestat joi, 6 ianuarie 2022, în faţa Prefecturii Olt, solicitând ca autorităţile să intervină pentru salvarea societăţii.