Alina Albu a fost propusă de Ministerul Justiției pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT

Alina Albu este propusă de ministrul Cătălin Predoiu pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a anunţat, miercuri, Ministerul Justiţiei.

La interviul pentru şefia DIICOT au participat Ioana Bogdana Albani, Alina Albu şi Oana-Daniela Pâţu, toţi procurori în cadrul instituţiei. Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, procedura de interviuri publice pentru selecţia propunerilor a fost introdusă iniţial în practica ministrului Justiţiei în anul 2020, după care a fost ridicată la rang de lege şi este, în prezent, prevăzută de articolul 146 din Legea 304/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Procedura a fost evaluată pozitiv de Comisia de la Veneţia prin Avizul 1105/2022 şi prin ultimul Raport pozitiv MCV din decembrie 2022, menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.

„Interviurile au fost desfăşurate în faţa comisiei de interviu constituită, potrivit legii, din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai CSM, INM şi ASE şi compusă din ministrul Justiţiei, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog. În urma fiecărei serii de interviuri, au avut loc consultări extinse şi minuţioase între ministrul Justiţiei şi toţi membrii comisiei de interviu”, se precizează în comunicat.

Propunerea motivată a ministrului Justiţiei va fi înaintată Secţiei pentru procurori a CSM, miercuri, în vederea emiterii avizului consultativ motivat al acesteia.