Alegerea lui Joe Biden marchează revenirea patrupedelor la White House

Victoria candidatului democrat Joe Biden la alegerile din SUA înseamnă ceva deosebit de special și pentru iubitorii de animale.

După patru ani la conducerea SUA a lui Donald Trump, care nu a avut niciun animal de companie, câinii vor călca din nou peluza Casei Albe. Este vorba de Champ și Major, cățeii lui Joe Biden. Major va fi, totodată, primul câine dresat pentru operaţiuni de salvare care va trăi la reședința oficială, informează libertatea.ro

Biden și soția sa, Jill Biden, au doi ciobănești germani. Champ a devenit membru al familiei din 2008, pe vremea când Biden era vicepreședinte din timpul mandatelor prezidenţiale ale lui Barack Obama. Pe Major l-au adoptat în 2018, după ce Asociația umanitară din Delaware a salvat un grup de pui ciobănești germani. Major a fost unul dintre ei.

De-a lungul anilor, americanii au fost foarte ataşaţi de reprezentanţii „celui mai bun prieten al omului” care au trăit la Casa Albă. Donald Trump nu părea să fie un fan al speciei canine, iar Casa Albă a fost deprimantă fără câini în ultimii patru ani.

În timpul campaniei electorale, Joe Biden a publicat pe rețelele sociale fotografii cu câinii lui care purtau accesorii vestimentare în culorile echipei sale de campanie. ”Să aducem un câine înapoi la Casa Albă”, a scris Joe Biden, care are reputaţia unei persoane calde şi empatice, într-una dintre postările sale electorale.

Let’s put dogs back in the White House. pic.twitter.com/7pBihksfXT

— Joe Biden (@JoeBiden) November 1, 2020