ALDE: Programul PNL – rezumatul a ceea ce nu s-a realizat în zeci de ani; îndeplinirea..

ALDE consideră că Planul de relansare a economiei reprezintă programul politic al PNL pentru campania electorală din acest an, menit „să impresioneze prin dimensiunile sale decât să ofere soluţii practice”.

„PNL îşi anunţă intrarea în campanie electorală prin prezentarea programului politic în această seară! Guvernul PNL, în prezenţa lui Klaus Iohannis, nu prezintă în această seară un program de relansare a economiei. Este, în fapt, programul politic pentru campania din acest an a PNL, căci PNL a intrat deja în campanie electorală. Programul PNL îşi propune, mai degrabă, să impresioneze prin dimensiunile sale decât să ofere soluţii practice. Documentul PNL este doar un rezumat a ceea ce nu s-a realizat încă în zeci de ani, fără ca Guvernul să ne explice cum anume o sa facă el ca obiectivele acestea să se îndeplinească. Nu aşteptam de la Guvern un program megaloman întins pe 10 ani, ci un program de ieşire din criza pe care a provocat-o pandemia şi stările de urgenţă şi de alertă care au însoţit-o”, se arată, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.

Potrivit ALDE, „un program întins pe 10 ani, pentru a fi credibil, ar fi trebuit să fie rezultatul dialogului între forţele politice şi mediul de afaceri,

 » Citește tot articolul pe www.agerpres.ro