Adrian Chesnoiu: Vom continua să încurajăm creşterea porcului în gospodăria ţărănească

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu a afirmat că, vom continua să încurajăm creşterea porcului în gospodăria ţărănească, dar trebuie să reechilibrăm şi legătura cu industria de creştere a porcului în România, astfel încât să nu mai fim atât de dependenţi de importuri.
În viziunea sa, „La Consiliul de la Bruxelles, unde am participat în weekend, toate statele membre au ridicat problema industriei de creştere a porcului. Ce vreau să îi asigur pe români este că noi vom continua să încurajăm creşterea porcului în gospodăria ţărănească, să ne păstrăm tradiţia aceasta milenară, pe care nu putem să o anulăm. De cealaltă parte, trebuie să reechilibrăm legătura cu industria de creştere a porcului în România, astfel încât să nu mai fim atât de dependenţi de importurile de carne de porc din alte state şi, în felul acesta, să reducem şi presiunea asupra preţului. Am ridicat cu toţii în faţa comisarului european pentru agricultură această problemă şi sperăm că UE o să vină cu soluţii şi noi, statele membre, să putem adopta cele mai bune soluţii, să acordăm ajutoare de stat în domeniul suin”, a precizat Adrian Chesnoiu, la Târgul de produse agroalimentare din curtea ministerului, întrebat cu cât se va scumpi carnea de porc în această perioadă a sărbătorilor de Crăciun.
În planurile de viitor, ministrul a anunţat că în bugetul pe 2022 va fi inclus un program pentru reproducţie la porc şi pasăre, care, deşi era prevăzut în lege de mai bine de doi ani şi jumătate, şi nu a fost pus niciodată în practică.
Astfel, „Mi-am asumat acest lucru să îl pun în aplicare, astfel încât să reducem deficitul de balanţă comercială inclusiv pe carnea de porc”, a menţionat şeful MADR.
Financiar, el a transmis că întotdeauna când se stabileşte preţul unui produs trebuie să se ţină cont de mai mulţi factori,

 » Aflați mai multe informații aici.