ADR Vest a elaborat prima versiune a POR 2021-2027 pentru regiune. Sunt prevăzute fonduri europene de peste un miliard de euro

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR), autoritate de management pentru Programul Operațional Regional 2021-2027 în Regiunea Vest, a elaborat prima versiune a programului, care a fost transmisă deja Comisiei Europene, după ce au fost organizate dezbateri și consultări publice. Acum, va urma o analiză, iar în perioada următoare vor avea loc discuțiile și negocierile.

„Regiunea Vest are șansa de a elabora și negocia direct cu reprezentanții Comisiei propriul program operațional regional pentru perioada 2021-2027, odată cu descentralizarea managementului fondurilor europene pentru dezvoltare regională. POR Vest 2021-2027 va reprezenta principalul instrument de finanţare din fonduri europene disponibil la nivel regional pentru zona urbană în următoarea perioadă de programare, în care resursele financiare alocate Regiunii Vest vor depăși valoarea de 1 miliard de euro”, transmit reprezentanții ADR Vest.

După aprobarea finală a programului de către Comisia Europeană, cel mai probabil anul viitor, ADR Vest va stabili calendarul lansărilor de apeluri de proiecte și va elabora ghidul solicitantului pentru fiecare componentă. Agenția va stabili practic la nivel regional condițiile specifice de finanțare a proiectelor. În exercițiul 2021-2027, sunt avute în vedere cinci obiective de politică: „O Europă mai inteligentă”, „O Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon”, „O Europă mai conectată”, „O Europă mai socială” și „O Europă mai aproape de cetățeni”.

„La elaborarea programului s-au avut în vedere totodată și documentele strategice regionale aflate în consultare publică: Planul pentru Dezvoltare Regională 2021-2027 al Regiunii Vest și Strategia pentru Specializare Inteligentă (RIS3 Vest) 2021-2027. În perioada de programare 2021-2027, finanțările vor fi orientate atât spre investiții cu o tipologie cunoscută, cât și spre tipologii noi de proiecte. Astfel, vor continua investițiile în mobilitatea urbană și transportul public, amenajarea spațiilor verzi și regenerare urbană, investițiile în eficientizarea termică a clădirilor publice și rezidențiale, dezvoltarea turismului cultural și natural,

 » sursa: ziuadevest.ro