Acest costum special pentru astronauți îi va ajuta să reziste mai bine în spațiu

Cu finanțare de la NASA, o echipă de cercetători a creat un „costum gravitațional” de presiune negativă. Acesta îi va ajuta pe astronauți să treacă cu brio peste unele dintre pericolele de a petrece timpul în microgravitație.

Cercetările anterioare au arătat că lipsa de gravitație poate duce la atrofie musculară și chiar la acumularea de lichide în sânge, circulația proastă a sângelui și chiar la probleme ale creierului.

Pentru a contracara aceste pericole, o echipă de cercetători a construit un „costum mobil de gravitație” care aplică presiune negativă extremităților inferioare, mutând sângele acolo. Ideea este de a genera forța exercitată de sol asupra unui corp în contact cu acesta, pentru a se asigura că densitatea musculară și osoasă nu sunt afectate de microgravitație.

Ideea este de a oferi astronauților o flexibilitate maximă în timp ce se află la bordul unei nave spațiale, fără a reduce timpul echipajului pentru misiune. „Cu costumul gravitațional, astronauții vor putea pluti liber în jurul stației spațiale, în timp ce respectă sarcinile lor zilnice”, se arată în lucrare.

„Presiunea negativă este generată de propriul sistem de vid portabil, asigurând mobilitatea deplină și controlul utilizatorului”, se arată în document. „Odată cu comercializarea călătoriilor spațiale, acest dispozitiv poate asigura un confort sporit și viitorilor călători spațiali civili”, susțin cercetătorii. „Această inovație poate fi esențială pentru călătoria către Marte”.

Concediile pe Marte, mai aproape decât ne-am imagina

NASA colaborează de mulți ani cu SpaceX, compania fondată de Elon Musk. Până acum însă, respectiva colaborare nu se reflecta și în transportul de persoane, doar de materiale necesare pe ISS – Stația Spațială Internațională.

Inevitabilul s-a produs recent, când doi astronauți americani s-au întors pe pământ prin intermediul capsulei SpaceX Dragon. Ca referință, cei doi au plecat în spațiu în luna mai, a acestui an. Amerizarea s-a produs în Statele Unite, în apropiere de Florida.

Aceasta este o premieră foarte importantă, deoarece marchează prima reîntoarcere din spațiu a unui echipaj cu o capsulă privată. Acest lucru ne duce mai aproape de realizarea unei călătorii comerciale pe alte planete.