A.S.F., piețele financiare non-bancare și pandemia. Piața asigurărilor, imună în fața COVID-19

Sectorul asigurărilor din România a ieșit negativ la testul pentru SARS-CoV-2, dar pozitiv la volumul primelor brute subscrise

Piața asigurărilor din România a ajuns, în primele nouă luni ale acestui an, la un volum al primelor brute subscrise de peste 8,5 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 4,8% față de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior.

Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea primelor brute subscrise a ajuns, în intervalul ianuarie – septembrie 2020, la 6,87 miliarde lei, în creștere cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au scăzut ușor, cu 1,3% în intervalul de referință, până la valoarea de 1,64 miliarde lei.

Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze dinamici pozitive și în primele 3 trimestre ale anului 2020, cu un volum al subscrierilor de aproximativ 351 milioane lei, în creștere cu aproximativ 18% față de aceeași perioadă a anului precedent, majorându-și ponderea în totalul primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de A.S.F. la 4,1%.

Supravegherea sectorului asigurărilor în 2020

Pe perioada derulării anului 2020, Autoritatea de Supraveghere Financiară a întreprins o serie de măsuri speciale, adaptate pentru susținerea piețelor financiare nebancare, prin reducerea cotelor taxelor cu 25%, măsuri legislative adecvate pentru continuarea monitorizării activității pieței asigurărilor, dar și în scopul protejării sporite a consumatorilor de servicii de asigurare. De asemenea, pe tot parcursul anului, A.S.F. a facilitat transmiterea preponderent electronică a raportărilor trimestriale pentru evitarea factorilor de risc, ca urmare a manifestării epidemiei COVID-19.

Reperele legislative ale anului 2020

Autoritatea de Supraveghere Financiară a avut o activitate intensă în zona reglementării pieței asigurărilor pentru a veni în sprijinul entităților din piață, dar și în sprijinul asiguraților.

Modificarea și completarea Normei nr.

 » sursa: ziuadevest.ro