A MURIT colonelul (r) Alexandru EFTA, fost adjunct al IPJ Constanța

Colonelul în rezervă, Alexandru Efta, s-a stins din viață la 77 de ani, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 31 octombrie spre 1 noiembrie. Acesta avea probleme cardiace, iar un infarct miocardic i-a fost fatal. Va fi înmormântat marți, 3 noiembrie, în Eforie Sud.

click pe imagine

Alexandru Efta a venit la malul mării din Brașov, înainte de revoluție, ca șef al Serviciului Judiciar din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. La scurt timp a fost numit adjunct al inspectorului șef. Ulterior a ajuns șef la Serviciul Administrativ, după care a ocupat postul de adjunct la Poliția Municipiului Constanța.

Redacția Replica de Constanța transmite condoleanțe familiei și apropiaților.

L.I.