A fost legală decizia regelui Mihai I de arestare a mareșalului Antonescu?
Pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia românii din jurul munților Carpați decideau să se unească într-un singur stat unitar și indivizibil. A urmat o scurtă perioadă de pace în care relațiile României cu pierzătorii din primul război mondial au fost extrem de reci.
În 1940 URSS cerea și obținea de la Carol I Basarabia, dobândită de regatul României pe 27 martie 1918, pentru ca apoi, sub presiunea militară a Germaniei, să se piardă și jumătatea de Nord a Ardealului și sudul Dobrogei, Cadrilaterul.
Colapsul teritorial din 1940 a determinat și colapsarea politică a statului român. Carol al II-lea, privit de către popor ca un trădător, este forțat să părăsească țara, să abdice în favoarea fiului său încă necopt: Mihai I.
Însă conducătorul de facto al țării avea să devină Ion Victor Antonescu, cadru militar cu experiență ce avea să fie numit în scurt timp mareșal.
În 1941 România se alătura Germaniei într-o alianță militară ce avea drept principal scop redobândirea Basarabiei și spălarea rușinii din 1940, atunci când regele Carol al II-lea a acceptat retragerea rușinoasă a armatei și administrației de dincolo de Prut.
În 1944 sorții războiului nu mai erau așa favorabili României. Armata sovietică se afla deja pe Prut în vară.
În toată perioada de război mareșalul Ion Antonescu a păstrat partidele politice tradiționale și nu a dispus eliminarea oponenților politici. Bun strateg, era conștient că este posibil să vină acel moment în care România va trebui să caute și o altă soluție, ori acea soluție nu mai putea să îi aparțină.
În 1944 mareșalul căuta să încheie un armistițiu cu puterile aliate din perioada 1916-1919, adică Anglia și Franța. Însă noul echilibru de forțe făcea ca aportul militar al URSS să nu poată fi neglijat, așa că aliații nu doreau să intre în conflict politic cu Iosif Stalin. Așa că încercările lui Ion Victor Antonescu se loveau de un zid.
Acela a fost momentul și contextul în care, pe 23 august 1944, mareșalul avea să fie arestat la comanda regelui Mihai I.
Dar a fost oare această comandă una legală? Se putea dispune arestarea mareșalului Antonescu?
După 1940 țara era condusă de către mareșal sub titulatura de conducătorul statului. Regele își păstra importanța, însă îndeplinea doar un rol formal.
Cu toate acestea pe 23 august 1944 îl chema pe mareșal la palat.