A doua zi de scădere a ratei infectărilor la Cluj

Se pare că încep să apară roadele măsurilor anti-Covid luate la Cluj, dar raportate la o zi de weekend. Județul este tot pe locul doi pe țară la rata infectărilor, însă incidența a înregistrat o nouă scădere.

Județul Cluj înregistrează o rată de infectare de 7,37 la mia de locuitori. E al doilea nivel de infectare în țară, dar partea plină a paharului e că luni Clujul a înregistrat a doua scădere consecutivă, având în vedere că sâmbătă incidența a atins 7,66, iar duminică a coborât la 7,56. 

Și în ceea ce privește numărul cazurilor noi (105) stăm mai bine azi – nu ne mai aflăm în topul național. E drept, a fost duminică și s-au prelucrat doar 238 de teste diagnostic grupe de risc, adică pacienții care ajung în spitale.

Pe primul loc la incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile, raportată la mia de locuitori, se situează Sibiul, cu o rată de 8,83, în creştere faţă de ziua precedentă, când a înregistrat 8,32. Clujul se situează pe doi, cu o incidenţă de 7,37, apoi Timiş – 6,85, Braşov – 6,21, Alba – 6,01, Sălaj – 5,9, Bihor – 5,77, Arad – 5,68.

Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 5,6 la mia de locuitori, în creştere faţă de duminică, când a avut 5,16 la mia de locuitori. Cele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Vrancea – 1,81 şi Gorj – 1,95, dar niciunul dintre judeţele ţării nu se mai află în zona verde.

În ceea ce privește zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, pe primul loc se află Bucureştiul, cu 999 de noi infectări, urmat de județele Constanţa – 362, Tulcea – 273, Ilfov – 272, Prahova – 272, Maramureş – 258, Bihor – 257, Arad – 251, Timiş – 244 şi Sibiu – 220.

Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele Sălaj – 6, Harghita – 14 şi Gorj – 34.