A doua zi de protest în fața Ministerului Educației față de plagiatul lui Cîmpeanu. Mai multe personalități îi cer demisia ministrului

Circa 20 de persoane s-au adunat miercuri dimineață la Ministerul Educației, în semn de protest față de Sorin Cîmpeanu, după ce PressOne a dezvăluit că acesta a plagiat într-un curs universitar, transmite Edupedu.

Cu pancarte pe care scrie „Demisia”, oamenii îi cer lui Cîmpeanu să-și părăsească funcția de ministru al educației, în urma investigației semnate de jurnalista Emilia Șercan, publicată în PressOne.

Printre cei care iau parte la manifestație se numără Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității București, Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, Oana Gheorghiu cofondatoarea Asociației Dăruiește Viață și regizorul Tudor Giurgiu.

„Am anunțat protestul meu, cerând ajutorul profesorilor care lucrează în universități, dar și în școli și licee: solidaritatea de breaslă e esențială. Nu vom avea condiții mai bune în școli, salarii decente și educație solidă dacă închidem ochii la fraudele comise sub ochii noștri”, a spus Preda, conform Libertatea.

Proteste față de plagiatul ministrului Cîmpeanu au avut loc și marți, tot la Ministerul Educației. La fel ca și azi, mai mulți oameni i-au cerut lui Cîmpeanu demisia și au ironizat proiectul „România educată” al lui Klaus Iohannis.

Plagiatul lui Cîmpeanu Jurnalista de investigație Emilia Șercan a dezvăluit luni că Sorin Cîmpeanu și-a însușit în 2006, pe când era șef de lucrări la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, 13 capitole scrise de alți doi autori în 2000.

Într-o primă reacție după acuzațiile de plagiat, Cîmpeanu a declarat luni că dezvăluirea despre plagiatul său este „o încercare de a bloca legile educației”. Ulterior, Cîmpeanu a spus, aflat marți la Arad, că cei care lansează acuzațiile de plagiat sunt „un fel de habarniști” și și-a menținut opinia potrivit căreia scopul acestora este blocarea legilor educației. Consultarea publică pe tema noilor legi ale educației s-a încheiat pe 24 august. Acestea urmează să fie transmise Guvernului spre aprobare și apoi Parlamentului. Dacă noile legi ale educației vor intra în vigoare în forma actuală, acestea vor desființa CNATDCU, consiliul care analizează plagiatele.