DATE ACTUALIZATE. Ce incidenţă Covid-19 se înregistrează în Oradea şi în celelalte UAT-uri din Bihor

În Oradea rata de incidenţă a cazurilor noi de infecţie cu Covid-19 (calculată în funcţie de cele diagnosticate în ultimele 14 zile) a scăzut la 5,92 la mia de locuitori, potrivit celor mai recente date ale autorităţilor locale. Şi media incidenţei în judeţul Bihor a scăzut la 4,24.

Câmpani, Nucet, Sâmbăta

Pe UAT-uri, topul celor mai ridicate incidenţe Covid din Bihor este deschis de comuna Câmpani (12,56), oraşul Nucet (9,01) şi Sâmbăta (8,06). Urmează Oşorhei (7,76), Sântandrei (6,48), Curtuişeni (6,34), Tărcaia (6,33). 

Oradea se situează pe locul 8 din acest punct de vedere, cu incidenţa de 5,92 de cazuri noi Covid-19 la mia de locuitori, potrivit datelor ce includ cazurile înregistrate inclusiv în 27 noiembrie. Pe 24 noiembrie, incidenţa în Oradea era de 6,58 la mia de locuitori. 

După Oradea, urmează comuna Borş cu o incidenţă de 5,4, Tulca (5,36), Marghita (5,22), Săcădat (5,19), Chişlaz (4,96), Ştei (4,94), Vaşcău (4,93), Cărpinet (4,9), Nojorid (4,67), Balc (4,58), Ceica (4,29), Paleu (4,19), Cefa (4,18), Brusturi (4,16), Căpâlna (4,12), Sânmartin (4,11), Lunca (4,01). 

Lista continuă cu Pocola (3,94), Sălard (3,92), Abrămuţ (3,89), Suplacu de Barcău (3,83), Măgeşti (3,76), Pomezeu (3,76), Vadu Crişului (3,72), Beiuş (3,7), Ineu (3,66), Biharia (3,61), Şimian (3,53), Girişu de Criş (3,49), Sârbi (3,47), Salonta (3,43), Gepiu (3,41), Cociuba Mare (3,32), Tinca (3,29), Tileagd (3,27), Rieni (3,18), Criştioru de Jos (3,12) şi Lazuri de Beiuş (3,11). 

Celelalte UAT-uri din Bihor au ieşit din aşa numitul “scenariu roşu”, adică înregistrează o incidenţă a cazurilor mai mică de 3 la mia de locuitori. 

În ceea ce priveşte numărul de cazuri active, Oradea rămâne pe primul loc, cu 1.338. Urmează Marghita, cu 92 de cazuri active, şi Salonta cu 65 de cazuri active. În total, în Bihor sunt 2.909 cazuri active de infecţie cu coronavirus.

 » sursa: ebihoreanul.ro