Cum miroase Europa? Prima „Enciclopedie a aromelor” oferă răspunsul

Cum miroase Europa? Întrebarea este una cel puțin ciudată, iar oamenii de știință vor să afle răspunsul prin intermediul primului proiect internațional de explorare a mirosurilor din diferite epoci. 

Un grup de cercetători de pe întreg continentul a plănuit deja să „înregistreze” mirosuri familiare precum tutunul, dar și altele care pot părea ciudate, precum sărurile medicinale din secolul 18. Proiectul este finanțat printr-un grant de 2,8 milioane de euro oferit de programul EU Horizon 2020.

Folosind tehnici de inteligență artificială, grupul de cercetători și-a propus să descopere care sunt mirosurile principale și aromele definitorii pentru cultura europeană, dar și felul în care societățile au făcut față mirosurilor periculoase sau neplăcute.

Noua bază de date va deveni o arhivă a mirosurilor care au existat pe continent de-a lungul timpului – de la ulei de motor la tutun sau orice alt tip de aromă îți poți închipui.

Inger Leemans, coordonatoarea studiului, susține că echipa sa va face o „incursiune în colecțiile digitale de patrimoniu pentru a descoperi mirosurile definitorii ale Europei și pentru a le reda simțurilor”.

William Tullett, de la Universitarea Anglia Ruskin a spus: „Pentru mine, tutunul este un miros primordial în istoria Europei și în moștenirea acestui continent. Este o aroma fierbinte, puternică, dar nu poate fi catalogat drept un singur miros, pentru ca parfumierii și maeștrii în prelucrarea tutunului au experimentat cu acesta în multe feluri diferite”. 

La rândul său, Matija Strlič, de la University College London, a precizat că pentru ea mirosurile vechi sau cele specifice unor obiecte ne spun multe despre felul în care aceste obiecte se degradează, dar și despre cum pot fi conservate și despre cum pot fi păstrate aromele lor peste generații.

Echipa de cerceătători este formată din specialiști din Mare Britanie, Olanda, Germania, Italia, Franța și Slovenia.

Sursa foto: The Independent/Matija Strlic

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: