Finanţare europeană de peste 11 milioane de euro pentru dotarea şcolilor din Galaţi cu echipamente IT – Monitorul de Galati – Ziar print si online
Primăria municipiului Galaţi accesează fonduri europene pentru dotarea celor 48 de unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiu cu laptop-uri, proiectoare, routere wireless, camere web, tablete, etc, destinate atât elevilor, cât şi profesorilor.
În acest sens, municipalitatea va depune proiectul ”Îmbunătăţirea infrastructurii TIC în domeniu e-educaţie prin achiziţia de echipamente IT pentru unităţile şcolare din Municipiul Galaţi, în contextul crizei pandemice create de coronavirusul SARS-CoV-2”, în cadrul Programului Operaţional Competitivitate, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă.
Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 55.357.174,16 lei cu TVA (peste 11 milioane de euro).
» Sursa: www.monitoruldegalati.ro