Caz incredibil în Bihor: O femeie găsită căzută în casă şi declarată moartă de un poliţist a „înviat” în timp ce era aşezată în sicriu
O femeie în vârstă de 76 ani din Bihor a ajuns la spital, vineri, în stare de avansată de hipotermie, după ce poliţistul care a găsit-o căzută în casă a stabilit de la sine putere că a decedat şi a plecat, lăsând-o să zacă în locuinţa neîncălzită. Mai mult, omul legii a anunţat şi rudele femeii, şi vecinii, s-o pregătească de înmormântare, doar că femeia s-a trezit din “morţi” vineri dimineaţa, când aparţinătorii au ridicat-o ca să o aşeze în sicriu.
Şocanta poveste s-a petrecut în satul Beznea. Bătrâna fusese văzută ultima oară luni de vecini, iar joi aceştia au anunţat absenţa ei la Postul de Poliţie al comunei Bratca, de unde a şi fost trimis un agent.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, omul legii a intrat în gospodăria femeii, găsind-o căzută pe jos, în casă. Pentru că bătrâna era cunoscută cu probleme medicale, poliţistul i-a verificat pulsul, după care a decretat cu de la sine putere că femeia a murit, sunându-i rudele şi pe medicul de familie, să vină să întocmească certificatul de deces.
Medicul n-a mai ajuns joi, iar poliţistul a plecat, lăsând-o pe femeie în continuare în frig, până la sosirea unei rude din Alba, care, împreună cu vecinii, au şi început pregătirile spcifice unei înmormântări, aprinzând lumânări şi priveghind “moarta”.
Surpriza uriaşă a venit a doua zi dimineaţa, când oamenii au vrut s-o aşeze pe “defunctă” în sicriu, căci femeia a început să se mişte şi să dea din mâini, băgându-i în sperieţi pe cei prezenţi. Şocați, oamenii au chemat imediat un echipaj al Ambulanţei, care a preluat-o pe femeie în stare gravă de hipotermie şi a transportat-o la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, pentru îngrijiri medicale.
“Pacienta a fost internată la secţia de Terapie Intensivă.