SĂ FIE PASAJUL TRIANON! Relicve ale comunismului în plin București. ActiveNews cere Primarului Nicușor Dan și conducerii Metrorex schimbarea denumirilor aberante ale Pasajului și Stației de Metrou „Piața Muncii” cu Trianon și Basarabia
La peste 30 de ani de la căderea comunismului, relicvele bolșevismului primar bântuie Bucureștiul fără jenă, am putea spune. Jena ar trebui să fie, în primul rând, a celor care administrează orașul. Poate denumirea tâmpă din apanajul propagandei comuniste de “Piața Muncii” atribuită Pieței de la Bariera Vergului și păstrată și azi pentru Pasajul și stația de Metrou este cel mai elocvent exemplu. Anii ’90 au adus și câțiva primari luminați care au schimbat denumiri comuniste de străzi destul de inspirat. Astfel, în zona la care ne referim, numele de Bulevardul Muncii a fost schimbat cu Bulevardul Basarabiei, care se încheie sau pornește chiar de pe treptele frumoasei Biserici Constantin și Elena ctitorită de Mareșalul Ion Antonescu – mort pentru Basarabia -, și soția sa vizavi de casa mamei sale, Elena, și la a cărei sfințire a participat și Regina-mamă Elena. Apoi, denumirea de Piața Muncii a fost schimbată înțelept în Eudoxiu Hurmuzachi, marele patriot luptător pentru drepturile românilor din Bucovina dar și din Transilvania, ambele aflate sub ocupație austro-ungară în vremea sa. Cu toate acestea, nici după 30 de ani, Primăria Generală a Capitalei, care este responsabilă de bulevardele principale ale orașului, și conducerea Metrorex, nu au binevoit să schimbe denumirile comuniste date Pasajului, respectiv stației de Metrou. În cazul Pasajului vedem că păstrarea acestei denumiri ține pur și simplu de prostie. Pasajul se numește și acum cu numele unei Piețe care nu mai există, respectiv “Pasajul Piața Muncii” (foto).
Ne-am adresat Primăriei Generale a Capitalei înainte de alegerile locale cu speranța deșartă că se va îndrepta rapid tâmpenia incomensurabilă. Patrioata și creștina Gabi Firea, care a umplut anul trecut de Crăciun Bucureștiul cu fotbaliști din beculețe în loc de îngerași și scene cu Nativitatea, cu tot cu aparatul ei de postaci, nu au binevoit să răspundă solicitării noastre de presă ceea ce ne-ar pune acum în poziția de a da în judecată noul Primar al Capitalei. Nu vom face asta. Dar îi cerem public lui Nicușor Dan să arate că poate respecta Bucureștiul anti și necomunist și, așa cum îl știm din perioada campaniei pentru păstrarea icoanelor în Școli, pentru care a semnat, înainte de a fi virusat de securiștii USR, să dea dovadă de responsabilitate și să schimbe deîndată denumirea comunistă. Propunerea noastră este, că tot suntem în anul aniversar al Centenarului Trianonului, să denumească Pasajul chiar Trianon, tratatul prin care s-a consfințit Marea Unire, la care Basarabia și Bucovina au fost primele copile revenite în brațele patriei-mamă prin aderarea la ideea de veacuri a românimii. O alta ar fi să se denumească Pasajul Basarabia, pentru că din acel punct se face joncțiunea cu Bulevardul Basarabiei iar stația de Metrou să se numească Trianon.
Cei care susțin această inițiativă, organizații neguvernamentale sau simpli cetățeni, sunt rugați să ne scrie la adresa contact @ activenews.ro pentru a însoți cererea noastră către Primărie de cât mai multe adeziuni, inclusiv din țară, ca să ne conformăm pretențiilor Metrorex, expuse mai jos!
Conducerea Metrorex,
» Citește întreg articolul pe www.activenews.ro