Liderul senatorilor PNL: Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi, doar schimbăm rolurile

Daniel Fenechiu a declarat marţi, în plen, că are senzaţia că participă la o şedinţă a „alcoolicilor anonimi”, în care se schimbă doar rolurile. Liderul senatorilor PNL a susținut că lucrurile care i-au fost reproşate ministrului Muncii, Violeta Alexandru, de la tribuna Parlamentului „erau la fel sau poate chiar mai rele” în perioada guvernării social-democrate.

„Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi, doar schimbăm rolurile. Constat că se rostesc cuvinte grele, gen tartor, călău, trădare, se repetă obsesiv cuvântul doamnă, întrebări retorice, foarte multă frustrare, foarte multe sfaturi. În momentul când am folosit şi am făcut o comparaţie cu întâlnirea alcoolicilor anonimi, am avut proprietatea cuvintelor pentru că fac şi eu parte din această adunare şi asta este senzaţia pe care o am. Pentru că am văzut colegi care au urcat la tribuna Parlamentului şi care atât doamnei ministru, cât şi altor miniştri care au fost chemaţi la moţiuni simple le-au reproşat lucruri care erau la fel sau poate chiar mai rele în perioada guvernării lor sau a partidului lor”, a afirmat Fenechiu, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii.

Acesta le-a reproşat social-democraţilor, semnatarii moţiunii, că au pretenţia ca ministrul Muncii să repare lucruri pe care ei nu le-au rezolvat în ani de zile.

 » Citește tot articolul pe www.digi24.ro