Coronavirus: Amenzi USTURĂTOARE, aplicate de poliţiştii constănţeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 461 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 98.850 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 148 de societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 12 noiembrie a.c., peste 550 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 1.434 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

A.F.