PSD Cluj îi solicită lui Boc să vină cu soluții pentru producătorii locali, după ce piețele s-au mutat în aer liber
Social-democrații clujeni îi cer primarului Emil Boc să vină cu soluții „umane” pentru producătorii locali, în contextul mutării piețelor publice din Cluj-Napoca în aer liber.
Piețele agroalimentare din Cluj-Napoca funcționează de astăzi, 9 noiembrie, în regim deschis. Standurile producătorilor locali au fost amenajare în aer liber, în fața piețelor, cu păstrarea distanței și prin respectarea tuturor măsurilor comunicate de autoritățile abilitate.
Astfel, PSD Cluj susține că nu este potrivită decizia autorităților din cauza temperaturii de afară și din cauza faptului că sunt supermarket-uri care vând aceleași produse pe care le vând și producătorii locali, nevoiți să stea în aer liber.
„Nu putem să nu ne întrebăm ”pe cine protejați domnule primar?”, în condițiile în care lângă piața agroalimentară din cartierul Zorilor se află un supermarket ce continuă să vândă în interior exact același tip de produse agroalimentare ca și cel vândut de comercianții din piață.
De ce pe țărani îi scoateți afară din piețe domnule primar, pe timp de iarnă, dar permiteți în continuare funcționarea altor spații comerciale în care se află un număr îngrijorător de oameni? PSD Cluj solicită primarului Emil Boc să vină urgent cu soluții umane pentru producătorii locali care să dovedească preocuparea reală pentru sănătatea fizică a producătorilor, dar și pentru siguranța alimentară a clujenilor”, a transmis PSD Cluj prin intermediul unui comunicat de presă.