Descoperire istorică a astronomilor. Ce au găsit pentru prima dată în galaxia noastră
Oamenii de știință au detectat în galaxia noastră ceva ce nu mai interceptaseră până acum.
Semnalele radio rapide durează doar o fracțiune de secundă, dar pot avea o intensitate de 100 de milioane de ori mai mare decât undele produse de Soare. Originile lor au rămas, încă, necunoscute, mai ales că de cele ma multe ori astfel de semnale erau detectate din afara galaxiei noastre. De data aceasta se pare că cercetătorii au interceptat astfel de unde venind chiar din interiorul Căii Lactee, pentru oară în istorie.
Acestea par să fi venit dinspre o stea magnetar – un corp ceresc cu un câmp magnetic foarte puternic și sunt similare cu alte tipuri de semnale detectate din universul vast, ceea ce înseamnă că sursa lor este și ea, probabil, asemănătoare. De obicei, scenariile cu privire la emiterea acestor semnale sunt foarte variate, fiind puse pe seama a tot felul de ipoteze, de la stele care se sting, până la tehnologii extraterestre.
„Un mister excepțional înconjoară sursa care ar putea produce asemenea cantități de energie, pe care până acum nu le-am receptat decât din cealaltă parte a Universului. Este pentru prima dată când am putut corela aceste unde exotice cu un spațiu aflat în interiorul galaxiei noastre”, a declarat Kiyoshi Masui, asistent universitar la MIT, specializat în fizică.
Studiul s-a bazat pe datele culese de telescoape din întreaga lume, analizate de cercetători de renume mondial. Cercetarea este prima care reușește să ofere dovezi clare cu privire la faptul că semnalele radio rapide sunt corelate cu existența stelelor magnetar.
Cu toate că, probabil, noile descoperiri cu explică originile tuturor acestor tipuri de semnale, este un pas important în deslușirea misterelor Universului. Totuși, rămân și multe alte mistere. Astronomii trebuie încă să descopere mecanismul care îi permite unei astfel de stele să emită semnale radio rapide, dar și să înțeleagă cum pot aceste stele să emită constant unde de o asemenea putere imensă.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: