Hope and Homes for Children va construi prima casă de tip familial în județul Brașov, cu sprijinul Fundației Carl von Linde

Campania Prețul Binelui a fost lansată la mijlocul lunii octombrie, cu mesajul: pe măsură ce facem toate eforturile pentru a scoate din centrele de plasament cei peste 4800 de copii încă instituționalizați, este important ca alții să nu le ia locul, în contextul în care Sărăcia extremă separă copiii de părinți, treptat, până îi separă de tot. Apelul este adresat atât sectorului corporate, cât și donatorilor persoane fizice.

În această etapă, Hope and Homes for Children va construi prima casă de tip familial până la finalul anului 2021. În paralel, Hope and Homes for Children va identifica soluții pentru construirea a încă două case de tip familial necesare pentru finalizarea procesului de închidere a Centrului de Plasament pentru Copilul cu Handicap Sever „Speranța”, din cadrul Complexului de Servicii „Măgura”, Codlea.

În prima casă de tip familial construită cu ajutorul Fundației Carl von Linde se vor muta 10 copii și tineri cu dizabilități severe din Centrul de Plasament „Speranța”, unde locuiesc acum 35 de copii si tineri cu handicap grav, cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani. În prezent, în județul Brașov există 8 centre de plasament, cu un total de 235 de copii și tineri instituționalizați. Până în 2027, Hope and Homes for Children își propune să închidă, în parteneriat cu autoritățile publice locale, toate orfelinatele din România.

Terenul pe care va fi construită casa de tip familial va fi pus la dispoziție de Consiliul Județean Brașov și de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

„Am decis să răspundem apelului lansat de Hope and Homes for Children pentru că este unul care ne dă ocazia să avem un impact semnificativ într-o zonă în care schimbarea era necesară demult – dezinstituționalizarea într-un mod sustenabil. Ne bucurăm că ne putem alătura eforturilor partenerilor precedenți și ale celor viitori,

 » sursa: qbebe.ro