Asteroidul Apophis se îndreaptă spre Pământ! Există un risc real de impact
Asteroidul a fost descoperit în anul 2004 și botezat cu numele zeului egiptean al haosului.
Astronomii de la Universitatea din Hawaii, care monitorizează traiectoria asteroidului, precizează că acesta se îndreaptă din ce în ce mai rapid spre planeta noastră.
Mai mult, există un risc de impact care nu poate fi neglijat. Cercetătorii estimează, în urma calculelor detaliate, că Apophis are o șansă din 150.000 să lovească Pământul peste 48 de ani.
Mai exact, impactul ar putea avea loc pe 12 aprilie 2068. Până acum, specialiștii considerau că nu există un pericol real, dar schimbarea traiectoriei este evidentă și riscul nu mai poate fi ignorat.
Și mai grav este că acest astroid este destul de mare: are un diametru de peste 300 metri, iar impactul ar echivala cu explozia simultană a 880 de trilioane de tone de TNT. Mai clar fiind spus: impactul ar avea efecte catastrofale.
Asteroidul se află pe orbită în jurul Soarelui și, de fiecare dată când se apropie de stea și se încălzește, prinde viteză mai mare și se comportă ca un proiectil.
Această modificare îi influențează și orbita, care este deviată cu 170 de metri în fiecare an, astfel încât riscul de impact cu planeta noastră poate crește.
Apophis este pe locul trei în lista NASA a celor mai periculoși asteroizi, scrie Gizmodo. Asteroidul este alcătuit din fier și nichel și are o formă ușor alungită, cu doi lobi, similară unei arahide.
Cercetătorii vor continua studiile, ca să afle sigur cât de mare este riscul de impact. Roca spațială se va apropia de Terra și în anul 2029, însă atunci nu va reprezenta un pericol.
Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: