În Bihor s-au raportat peste noapte 25 decese Covid. Județul intră în scenariul roșu, cu peste 3 cazuri la mia de locuitori
În ultimele 24 de ore, în judeţul Bihor au fost diagnosticate încă 130 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, potrivit celui mai recent raport oficial al Grupului de Comunicare Strategică, dat publicităţii vineri, astfel încât bilanţul total a ajuns, oficial, la 6.317 cazuri de la începutul pandemiei şi până în prezent.
Surse locale susţin, însă, că numărul real al noilor cazuri depistate în ultimele 24 de ore ar fi mult mai mare, „de peste 200”, ceea ce implicit afectează şi bilanţul total, care se apropie de 6.500 de cazuri de la începutul crizei şi până acum. Diferențele pot fi explicate, însă, prin ora – mai devreme – la care au fost transmise cifrele către Grupul de Comunicare Strategică.
Cert este că, per total, judeţul Bihor a depăşit pragul de 3 îmbolnăviri la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, fiind de 3,02, astfel că devine un judeţ „roşu”.
Decese cu necropsii
Autorităţile au raportat vineri, la nivelul judeţului Bihor, şi 25 noi decese, număr pe care GCS nu l-a făcut public, sursele locale explicând că acestea au fost înregistrate în cursul întregii săptămâni, dar au fost certificate abia acum ca fiind provocate de infectarea cu Covid, în baza unor necropsii.
„Nu au decedat de ieri până azi 25 de persoane în Bihor, ci azi se raportează 25 de decese, marea majoritate „din urmă”, în sensul că au fost înregistrate în decursul săptămânii, dar au fost operate abia acum în aplicaţia informatică Corona-forms pe care o folosim, după ce au fost validate de Institutul Cantacuzino, în urma unor necropsii”, a explicat BIHOREANULUI şefa DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.
Potrivit acesteia, de la fiecare pacient decedat în Spitalul Municipal „se prelevează fragmente necroptice, care se trimit la Institutul Cantacuzino, de unde ne vine apoi rezultatul dacă decesul a fost de Covid sau cu Covid.